Companiile mari și mici mai au la dispoziție o singură săptămână pentru a dona echipamente IT care să ajungă la copiii din medii defavorizate.
Cea de-a patra ediție a campaniei Intră în Cercul solidarITății!, inițiată de ECOTIC și GreenWEEE, cu sprijinul APDETIC, Școala Informală de IT, Ateliere fără Frontiere, Zapdeco Group și RFI se apropie de final. Companiile care doresc să contribuie la digitalizarea beneficiarilor din zone defavorizate mai au o singură săptămână la dispoziție, până pe 20 octombrie pentru a dona echipamente IT care altfel ar fi casate. Este nevoie doar de completarea formularului disponibil la adresa https://www.ecotic.ro/formular-inscriere-intra-in-cercul-solidaritatii/
De asemenea, școlile, centrele de plasament sau ONG–urile care doresc să beneficieze de dotarea cu echipamente IT se mai pot înscrie până pe 20 octombrie pe formularul dedicat pe https://www.ecotic.ro/formular-beneficiari-intra-in-cercul-solidaritatii/
În cei 3 ani de când a fost lansată, campania de donații Intră în Cercul solidarITății! a adus digitalizarea în zonele defavorizate ale României contribuind la educația tinerilor și susținând economia circulară. În această perioadă, peste 130 de echipamente IT recondiționate au ajuns în școli din zone defavorizate sau în ONG-uri care lucrează în mod direct cu tineri din categorii defavorizate.
„Efectele benefice sunt evidente, deoarece copiii au acces la tehnologia avansată, la informații vitale în efectuarea temelor. Laptopurile oferite Asociației Mia’s Children sunt folosite de copii cu scopul de a le îmbunătăți activitatea școlară.” explică Mia Scarlat, Co-fondator și Președinte al Asociației Mia’s Children.
“Laptopurile au fost un real folos, mai ales în perioada școlii online. Copiii au reușit să participe la ore și să își facă temele, că restul colegilor din clasa. Copii mici vin cu drag la activitatea ‘Prietenul Meu Calculatorul’ la care, prin joc, alături de echipa psihopedagogică, învață despre operarea calculatorului. Acesta posibilitate ne-a bucrat tare mult, deoarece facem eforturi că fiecare copil să țină pasul cu școală și să poată opera un calculator.” Mariana Rusu, coordonator echipa psihopedagogică a organizației S.O.S. Satele Copiilor.
Anul acesta Intră în Cercul solidarITății! este inclus în campania națională de informare „Fii la tine-n țară la fel ca afară”, organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Scopul acesteia este de a contribui la conștientizarea publicului românesc în privința comportamentului corect față de un tip de deșeuri: DEEE – deșeuri de echipamente electrice și electronice. Detalii despre campanie pe fiiintara.ecotic.ro