Responsabilitatea extinsă a producătorilor nu înseamnă că aceștia sunt singurii răspunzători
OCDE definește Responsabilitatea extinsă a producătorului (REP) ca o abordare politică în cadrul căreia producătorilor li se atribuie o responsabilitate semnificativă financiară și/sau fizică – pentru tratarea sau eliminarea produselor post-consum. Atribuirea acestei responsabilități ar putea, în principiu, să ofere stimulente pentru prevenirea deșeurilor la sursă, să promoveze eco-design-ul și să sprijine realizarea obiectivelor publice de reciclare și de gestionare a materialelor.
Legea 201/2011 menționează: schema de răspundere extinsă a producătorului este un set de măsuri luate de stat pentru a se asigura că producătorii de produse poartă responsabilitatea financiară sau financiară şi organizatorică pentru gestionarea stadiului de deşeu din ciclul de viaţă al unui produs.
În domeniul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), mai multe state europene au adoptat o politică de responsabilitate exclusivă a producătorilor. Aceasta înseamnă că ținta de colectare DEEE atribuită statului este „delegată” exclusiv producătorilor. România este lider în această privință. Setul de măsuri punitive atribuite producătorilor și implicit celor cărora le sunt delegate parțial aceste responsabilități – organizațiile de implementare a răspunderii extinse a producătorilor (OIREP sau popular OTR – Organizație de transfer de responsabilitate) – sunt cele mai drastice din Europa: 4 lei/kg contribuție la AFM pentru țintă DEEE neatinsă ( și 20 lei/kg pentru lămpi). De asemenea dacă o OTR nu a reușit să atingă țintele doi ani consecutivi i se suspendă licența. De menționat că „OTR” este o denumire mai apropiată de realitate, întrucât aceste organizații preiau parțial responsabilitățile producătorilor. Aspecte precum: eco-design, etichetare și informarea consumatorului în momentul vânzării rămân în atribuțiile producătorilor.
Efectul acestui context legislativ va fi devastator în viitorul apropiat când țintele naționale de colectare trec de la 45%, față de media EEE puse pe piață trei ani anteriori, la 65% din 2021, iar totul cade pe umerii producătorilor și OTR-urilor.
În anul 2019 și probabil și în 2020, ne-am apropiat semnificativ de ținta de 45%, trendul fiind în permanență crescător. 65% reprezintă un salt imposibil de realizat prin pârghiile care stau la dispoziția producătorilor și OTR-urilor, iar restul actorilor care sunt pe fluxul DEEE au responsabilități infime.
Suntem conștienți că în România avem nevoie de penalități pentru a combate eludarea și dezinteresul față de aceste responsabilități, însă sistemul de penalizare trebuie ajustat la noile realități.
Comisia Europeană exprimă clar prin documentele sale evitarea politicii de „responsabilitatea exclusivă”.
În documentul „Frequently Asked Questions on Directive 2012/19/EU on Waste Electrical and Electronic Equipment (WEEE)” din aprilie 2014, se menționează:
„7.6 Sunt Statele Membre nevoite să obțină informații despre DEEE colectate pe toate căile?
Da. În conformitate cu articolul 16(4), Statele Membre trebuie să colecteze informații privind DEEE colectate pe toate căile. Aceasta înseamnă că Statele Membre ar trebui să adopte măsuri pentru a implica toți actorii în colectarea DEEE și pentru a primi informații despre cantitățile și categoriile de DEEE colectate pe toate căile.
Există fluxuri semnificative de DEEE în afara schemelor de responsabilitate ale producătorilor înființate și operate de către producători și este important ca toate DEEE colectate separat pe diferite căi să fie cuantificate în rata de colectare. Aceste așa-numite “fluxuri de DEEE complementare” sunt colectate de o serie de actori, de la colectori din ușă în ușă, până la comercianții mari de deșeuri de fier.”
La nivel european, abordarea „toți actorii” poate fi definită ca un sistem în care toate entitățile, atât cele private cât și autoritățile publice care au acces la DEEE și prin urmare sunt implicate în colectarea, logistica, pregătirea pentru reutilizare, repararea, tratare sau reciclarea DEEE sau cele care sunt asociate monitorizării, activităților legislative și de întărire a implementării legislației, sunt supuse unui set minim de obligații legale, precum: conformarea cu legislația, raportarea către autoritățile competente, alinierea la standardele oficiale și comunicarea. Toți actorii trebuie să colaboreze cu bună credință și să acționeze pentru un scop comun: operațiunile aferente DEEE-urilor să fie realizate cu responsabilitate.
Aș dori să reamintesc un lucru căruia i s-a acordat prea puțină importanță: obiectivul Directivei Europene DEEE 2012/19/EU este „Protejarea mediului și a sănătății umane prin prevenirea sau reducerea efectelor negative ale generării și gestionării DEEE precum și prin reducerea efectelor globale ale utilizării resurselor și îmbunătățirea eficienței utilizării acestora”.
Atingerea unei rate de colectare este doar un mijloc către acest obiectiv, iar accentul trebuie pus mai ales pe neutralizarea compușilor poluanți și pe recuperarea materialelor (mai ales a celor încadrate de către Comisia Europeană ca materii prime critice).
Or, în România se fac eforturi pentru a crește rata de colectare și prea puțin pentru a împiedica vandalizarea și tratarea necorespunzătoare.
Arderea cablurilor, trecerea prin shredder a DEEE-urilor ne-depoluate, eliberarea agentului frigorific în atmosferă, zdrobirea DEEE-urilor cu graiferul și alte practici improprii sunt realizate (și încurajate) inclusiv de operatori cu autorizație ambiguă de mediu. O comparație a cantităților de agent frigorific care ar fi trebuit neutralizate, corespondent cantităților de DEEE-uri cu acest compus și tratate oficial de peste cei peste 70 de operatori autorizați și cantitățile efectiv neutralizate de cele 3-4 incineratoare din țară ar fi elocventă. Aceeași situație este și pentru condensatorii electrolitici din DEEE-uri.
Eforturile menționate mai sus se referă la activitățile câtorva OTR-urilor care acționează într-adevăr în numele producătorilor (sub presiunea celor mai mari penalități din Europa) și cam atât.
La nivelul autorităților locale, prea puține s-au făcut în acest domeniu, iar infrastructura de colectare este prea puțin prezentă. Colectarea informală este tolerată și larg răspândită. Chiar dacă o parte ajunge în sistemul formal, DEEE-urile sunt fără cabluri, plăci electronice și bobine, iar mare parte din compușii poluanți sunt deja în mediu.
Ne dorim adoptarea modelelor occidentale, iar aceasta nu este un lucru rău. Exclusivitatea nu există în vestul Europei. Fiecare comunitate are centre de colectare a deșeurilor reciclabile, inclusiv DEEE-uri, cetățenii sunt informați despre acestea, iar abaterile sunt drastic combătute.
Există, în cele mai multe cazuri, un centru de coordonare menit să asigure un efort echivalent și continuu al producătorilor în gestionarea acestui domeniu. Cu voință politică vom avea și noi acest instrument în viitorul apropiat, întrucât se lucrează în Ministerul Mediului la acest lucru.
Ce facem însă până atunci? 2021 bate la ușă și este coadă de OTR-uri noi, înființate de oportuniști care așteaptă licențierea și colapsul celor mari.
Considerăm necesară luarea unor măsuri rapide, în care responsabilitatea extinsă a producătorilor este controlată de producători, precum și alte măsuri de responsabilizare a tuturor actorilor din sistem. De asemenea, povara producătorilor trebuie limitată la DEEE-urile disponibile pentru colectare la autorități locale, magazine și colectori. Dacă ținta nu s-a atins, atunci OTR-urile ar trebui să investească sumele necheltuite aferente diferenței în campanii naționale de conștientizare și în infrastructura locală de colectare, eventual într-un mod centralizat precum un Clearing House.
Cu toții ne dorim un mediu curat, fără extreme climatice, iar proasta gestionare a DEEE-urilor influențează negativ acești factori. Cu bună credință și implicare pot fi realizați pași importanți în acest domeniu. Noi dorim și suntem deschiși să ne aducem contribuția.
Dragoș Călugăru
Director General ECOTIC