Predarea deșeurilor electrice îți aduce premii

de | mai 21, 2021 | Stiri

Campanie de colectare deșeuri electrice și de baterii în Otopeni

În perioada 22-28 mai locuitorii din Otopeni sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului  prin colectarea separată a deșeurilor electrice și de baterii având astfel posibilitatea de a câștiga premii.

ECOTIC, alături de Primăria Orașului Otopeni și Urban S.A. organizează o campanie pentru locuitorii din orașul Otopeni, dedicată colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (inclusiv becuri și neoane) și baterii și acumulatori uzați.

Locuitorii au la dispoziție în cadrul campaniei:

  • Preluarea GRATUITĂ de la domiciliu a deșeurilor voluminoase (minim 50 kg deșeuri electrice/frigider/mașină de spălat etc). Comenzile se vor face la numărul 021 351 46 03.
  • Predarea la punctul de colectare aflat pe strada Horia, Cloșca și Crișan nr. 17-19 (Luni-Vineri: 09:00 – 16:00)

Pentru a încuraja inițiativa de reciclare, fiecare persoană care va preda deșeuri electrice de minim 5kg cumulate sau 5 buc. becuri/neoane sau 15 buc. baterii/acumulatori va fi înscrisă automat la tombola cu premii, putând câștiga un aspirator fără sac, un aparat de spălat cu presiune sau baterii externe.

„Ne bucurăm să le putem oferi locuitorilor orașului Otopeni soluții la îndemână pentru predarea deșeurilor electrice, de becuri, neoane precum și de baterii. Încurajăm astfel cetățenii să se implice în mod activ în protecția mediului printr-un simplu gest de predare a acestor deșeuri. Deși un gest mic, acesta reprezintă un pas important în a preveni ca substanțele toxice conținute de aceste deșeuri să polueze mediul.” declară dl. Gheorghe Silviu Constantin, primarul orașului Otopeni.