Zilele ECO in scoala ta! – prima faza a campaniei inclusa in proiectul Caravana ECOTIC se apropie de final

de | iun. 9, 2015 | Stiri

Prima etapa a campaniei ECOTIC „Zilele Eco in Scoala ta!” se incheie luna aceasta. Mesajul campaniei a ajuns la peste 50.000 de elevi, fiind implicate 104 scoli din Romania

Pornit in 2014 si desfasurandu-se la nivel national pana in 2016, proiectul Caravana ECOTIC a gazduit o serie de actiuni si campanii complementare pentru a ajunge la un public cat mai larg. „Zilele Eco in Scoala ta!” este una dintre aceste campanii, adresata elevilor, profesorilor si parintilor.

Pe 13 noiembrie 2014 lua startul campania „Zilele Eco in Scoala ta!”, campanie desfasurata in cadrul proiectului de constientizare si colectare DEEE, Caravana ECOTIC. Acum, la sfarsit de an scolar, echipa Caravanei trage linie si se bucura pe drept cuvant de rezultatele excelente ale acestei prime etape a proiectului.

In munca oricarei organizatii care isi propune constientizarea de catre public a situatiilor sensibile legate de reciclarea deseurilor de echipamente electrice si electronice, copiii reprezinta poate cel mai important si delicat public. Si asta pentru ca ei sunt deschisi, proaspeti si uimitor de creativi si receptivi. Mesajul pentru ei trebuie sa fie clar si onest, insa transmis intr-un fel care sa ii mentina interesati. Nu e lucru usor, insa ECOTIC a lucrat alaturi de profesori minunati din 104 scoli din 23 de orase, cu care am reusit sa organizam peste 300 de ore de eco-educatie si o multime de alte activitati foarte interesante.

Copiii au fost antrenati in concursuri de creatie: au realizat opere de arta din deseuri, opere care au beneficiat chiar si de expozitii locale; au facut desene sau au scris eseuri, ba chiar au intrat intr-un concurs foto-video pe teme eco. Au plantat flori si copaci si au curatat imprejurimile scolii, animati de un entuziasm care i-a molipsit de multe ori si pe cei mari. Acesta este meritul copiilor – cand sunt convinsi de ceva, muncesc cu drag si daruire si e imposibil sa nu fii impresionat.

Asa se explica faptul ca multe scoli au reusit sa colecteze cantitati importante de DEEE, baterii si acumulatori. Copiii si-au activat parintii si impreuna au intrat in marele concurs final, ce va acorda trei premii importante scolilor cu cele mai bune rezultate. Premiul I va fi o Eco tabara pentru 20 de elevi, premiul II o tabla inteligenta, iar premiul III un video proiector si un sistem home-cinema.

Asteptam si noi cu nerabdare sa aflam cine vor fi fericitii castigatori. Insa pana atunci, tinem sa le multumim tuturor – profesori, parinti si mai ales elevi. Ne-au facut sa credem ca avem pe cine ne baza in munca noastra pentru un mediu curat! Ne vedem in septembrie 2015, la startul etapei a doua din „Zilele Eco in Scoala ta”!