Doar 8,4% din gospodării se debarasează corect de aparatele electrocasnice mici uzate

de | oct. 14, 2022 | Stiri

București, 14 octombrie 2022

Astăzi, 14 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, ECOTIC (www.ecotic.ro), cea mai mare organizație din România de transfer a responsabilităților producătorilor de echipamente electrice, prezintă primul studiu desfășurat la nivel național, pe tema: Obiceiurile populației României cu privire la echipamentele electrice de mici dimensiuni.

Studiul evidențiază care sunt echipamentele electrice mici din casele românilor, când au fost achiziționate și în ce manieră (noi sau la mâna a doua), precum și câte dintre acestea sunt funcționale sau nefuncționale și care este intenția consumatorului în ceea ce privește debarasarea ulterioară.  De asemenea, a fost analizat și comportamentul populației referitor la debarasarea de deșeurile electrice rezultate.

10,5% din echipamentele de mici dimensiuni analizate în studiu și aflate în casele românilor sunt păstrate chiar dacă sunt nefolosite sau stricate. La nivel european, acest procent prezintă o situație mai bună în România față de alte țări europene precum Italia (29%), Olanda (17%), Marea Britanie (14%) și Slovenia (12%). În cifre exacte cele 10,5% sunt cuantificate în 17 000 de tone. O treime din acestea sunt nefuncționale și chiar și în acest context doar 8% din români au gânduri viitoare de debarasare, iar 42% declară că le vor păstra în continuare.

De ce păstrează românii echipamentele electrice uzate de mici dimensiuni?

42% din aceștia își doresc să aibă echipamente de rezervă sau le atribuie o valoarea sentimentală (media europeană este de 68%). În același timp, 32% nu știu ce trebuie să facă cu ele sau unde ar trebui duse. Camerele foto digitale sunt echipamentele de mici dimensiuni pe care 5% din populație le păstrează fără a le utiliza chiar dacă sunt funcționale. În același timp camera foto digitală se regăsește în doar 24% din locuințe.

La întrebarea dacă dețin telefoane mobile, în casă, pe care nu le mai utilizează răspunsul a fost afirmativ în 54% din cazuri. Telefonul mobil se regăsește în toate locuințele din România, iar în 27% dintre ele sunt peste 5 astfel de aparate, atât funcționale cât și nefuncționale. La nivel global sunt 16 miliarde de telefoane mobile din care 5,3 miliarde vor deveni deșeuri în 2022. Doar o mică parte dintre acestea vor fi colectate și reciclate în mod corespunzător.

Care sunt obiceiurile de debarasare ale populației?

O treime din populația României participă activ la conceptul de economie circulară prin alegerea de a da către rude sau a vinde echipamentele funcționale pe care nu le mai utilizează. Această deprindere este destul de populară în România, față de celelalte țări unde acest obicei are o pondere mult mai mică.

 

În ceea ce privește obiceiurile de debarasare a deșeurilor de echipamente electrice doar 8,4 % din gospodării s-au debarasat corect, iar 4550 de tone au fost date împreună cu gunoiul menajer, colectorilor informali de fier vechi sau pur și simplu abandonate pe spațiul public. Acest lucru este cauzat de un grad de conștientizare încă scăzut și mai ales de lipsa infrastructurii de colectare. Doar 29% din cetățeni ar ști despre un punct de colectare deșeuri electrice.

“Deșeurile de echipamente electrice și electronice reprezintă o problemă dacă nu sunt reciclate corespunzător. Acestea conțin substanțe periculoase pentru mediu și sănătatea umană care trebuie extrase cu grijă și procesate cu tehnologii adecvate. În același timp, din aceste echipamente se obțin materii prime secundare care se reutilizează în noi cicluri de producție cu amprentă de carbon scăzută și, concomitent, diminuează nevoia de resurse primare. De aceea, încurajăm cetățenii să se informeze și să afle soluțiile cele mai convenabile pentru a se debarasa corect de echipamentele nefuncționale.”  Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC

Care sunt soluțiile corecte de debarasare?

  • Schimbul 1 la 1: atunci când achiziționezi un echipament nou poți preda echipamentul similar vechi.
  • La punctele/centrele de colectare: întâlnim la tot pasul puncte de colectare dedicate deșeurilor electrice, în mod special în magazinele tip retail. Harta cu punctele de colectare ECOTIC este disponibilă pe ecotic.ro/puncte-de-colectare
  • Preluare de la domiciliu: ECOTIC poate asigura în anumite condiții preluarea echipamentelor voluminoase.

Soluțiile detaliate sunt disponibile pe fiiintara.ecotic.ro sau la 021 9641

 

Lansarea rezultatelor acestui studiu face parte dintr-o serie mai largă de acțiuni dezvoltate de ECOTIC în direcția promovării colectării separate a deșeurilor de echipamente electrice. Cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, în luna octombrie, se desfășoară campanii de colectare în Rădăuți, Giurgiu, Botoșani, Buftea, Popești-Leordeni, Galați, Găești, Chiajna, Reșita, Arad, Cluj Napoca, Iași și Brașov (detaliile sunt disponibile pe www.ecotic.ro). De asemenea, școlile implicate în campaniile ECOTIC vor dezvolta acțiuni dedicate acestei zile. Pentru promovarea reciclării acestor tipuri de deșeuri, ECOTIC a organizat și o vizită a jurnaliștilor la cea mai mare fabrică de reciclare a echipamentelor electrice din S-E Europei, GreenWEEE Buzău.