Campania ECOTIC „Orașe Curate” revine în Botoșani

de | mart. 1, 2017 | Stiri

„Orașe Curate”, campania națională ECOTIC dedicată colectării electricelor și electronicelor uzate din mediul urban, revine de pe 1 martie 2017 la Botoșani. Campania încurajează locuitorii orașului Botoșani să vină și să predea corect echipamentele electrice și electronice uzate la centrele de colectare Urban Serv S.A.

Organizația ECOTIC, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, Urban Serv S.A., SC Moden Calor SA si APM Botosani relansează campania „Orașe Curate: Botoșani”, ce se desfășoară în perioada 1 martie – 7 aprilie 2017. Cetățenii sunt informați și încurajați să devină conștienți de problema deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și de necesitatea de a le preda corect spre reciclare.

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor al municipiului Botoșani care va preda un deșeu de minim 5kg cumulate la unul dintre punctele de colectare Urban Serv S.A. , va primi un premiu instant.

Iată punctele de colectare Urban Serv S.A. și programul acestora:

  • Piața Agroalimentară – str. Vârnav, nr. 22, parcare Piața Viilor, în fiecare zi de luni, între orele 9:00 – 16:00;
  • Asociația nr. 36 – str. Aprodu Purice, spate magazin Util Gară, în zilele de marti și joi, între orele 9:00 – 16:00;
  • Asociația nr. 63 – str. Independenței, vizavi de Serconf, în zilele de miercuri, între orele 9:00 – 16:00 și vineri, între orele 9:00 – 13:30.

Urban Serv S.A. oferă serviciul de preluare de la domiciliu a echipamentelor voluminoase. Pentru colectarea acestor echipamente locuitorii sunt rugați să contacteze dispeceratul la unul dintre numerele de telefon: 0231.517.007, 0747.081.027 .

Campania din Botoșani redeschide, în anul 2017, programul național „Orașe Curate”, un program itinerant al Organizației ECOTIC, dedicat colectării DEEE în mediul urban.

01.03.2017