O destinație. Multe acțiuni pentru planetă

de | mai 11, 2022 | Campanii, Stiri

ECOTIC, împreună cu Dâmbovița Mall și Total Wash organizează în perioada 15 mai – 15 iunie 2022, o campanie de colectare a jucăriilor electrice stricate, precum și a jucăriilor în stare bună. Cele din urmă vor fi igienizate și donate către comunități defavorizate.

Recipientul dedicat campaniei va fi amplasat în zona intrării în supermarket, din Dâmbovița Mall.

Copiii pot aduce la recipientul de colectare:

  • Jucării electrice stricate (cele care funcționează pe bază de baterii), acestea ajungând pe fluxul de reciclare;
  • Jucării care sunt în stare bună, acestea ajung la copiii din medii defavorizate.

 

Această campanie face parte din eforturile constante ale ECOTIC de conștientizare a populației în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor de echipamente electrice, în această categorie fiind încadrate și jucăriile electrice.