Predai deșeuri electrice și câștigi!

de | mai 12, 2021 | Stiri

Campanie de colectare deșeuri electrice și de baterii în Bolintin Vale

Bolintin Vale, 12.05.2021 În data de 15 mai, locuitorii din Bolintin Vale sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului  prin colectarea separată a deșeurilor, având astfel posibilitatea de câștiga premii în cadrul unei tombole.

ECOTIC, prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, alături de Primăria Bolintin Vale și Servicii Salubritate București S.A. organizează o campanie pentru locuitorii din Bolintin Vale, dedicată colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Locuitorii au la dispoziție în cadrul campaniei:

  1. Preluarea GRATUITĂ de la domiciliu a deșeurilor voluminoase (minim 50 kg deșeuri electrice/frigider/mașină de spălat etc). Comenzile se vor face la numărul 0738 881 036.
  2. Predarea la punctul permanent de colectare aflat pe strada Republicii nr. 2F (terenul de sport din incinta Liceului Dimitrie Bolintineanu) (program: 09:00 – 15:00)

Pentru a încuraja inițiativa de reciclare, fiecare persoană care va preda deșeuri electrice de minim 5kg cumulate va fi înscrisă automat la tombola cu premii, putând câștiga o mașină de făcut pâine, un cuptor cu microunde sau fierbătoare de apă.

„Campania Orașe curate este bine-venită în orașul Bolintin Vale. Misiunea ei de a conștientiza publicul larg asupra importanței predării în mod corect a deșeurilor electrice și electronice este dublată de crearea unui punct temporar de colectare, locuitorii beneficiind totodată, și de servicii de colectare de la domiciliu.” declară Cristian Pascu Administrator Servicii Salubritate București S.A.