Ce mănâncă Ecoterrienii?
Prima oară se instală panica.
Tania nu știa cum să se poarte și ce să facă. Era clar că planul ei o cam luase razna – de unde să bănuiască ea că și ceilalți copii îi puteau vedea pe Ecoterrieni?? Însă cum ea era, în sufletul ei, un explorator adevărat, plină de curaj și soluții – ce noroc! – panica dură mai puțin de o bătaie de inimă.
În locul panicii, în inima micuței noastre eroine se instală bucuria nemărginită de a avea nu șase, ci unsprezece prieteni cu care să se joace, să descopere pădurea și misterele naturii. Singura misiune urgentă, care nu mai suporta amânare, era să își liniștească gașca.
– Păi nu v-am zis? începu Tania cu o voce veselă, încrezătoare și cât putea ea de liniștitoare. Vedeți? Sunt verzi, pufoși…ăăăă… și complet prietenoși, adică foarte scumpi și drăguți și au și o fată între ei! livră Tania argumentul suprem: adică dacă era și o fată între spiriduși, asta ar trebui să calmeze pe toată lumea! E lucru știut că fetele sunt, de regulă, cuminți și bune.
Eleni fu prima care ieși din nemișcare. Prin natura ei, era blândă și încrezătoare și, dacă Tania era așa de relaxată, prinse și ea mai multă inimă.
– Bună, eu sunt Eleni…. Cinci! îngăimă fetița noastra blondă cu ochii albaștri ca cerul.
”Cinci?” se minună Ecoterrianul Cinci, iar privirile albastre ale celor doi Cinci – spiriduș și om – se întâlniră. Și, ca prin minune, celor doi le pieri complet teama.
Cam același lucru se întamplă, apoi, cu toți: rând pe rând, cei doi Unu, Doi, Trei, Patru și Cinci se cunoscură și unda de șoc prinse să scadă în intensitate. În locul ei, își făcu apariția curizitatea.
– De când sunteți aici?
– Câți ani aveți?
– Unde sunt mamele și tații voștri?
– Unde locuiți?
– Aveți copii?
– Ce mâncați?
Asediul întrebărilor copiilor continuă timp de câteva ore bune. Ecoterrienii se bucurară mult de interesul copiilor. Cum ei erau mereu dornici să dea mai departe cunoaștere și informații, iată că putem și noi profita de această situație pentru a afla mai multe despre prietenii noștri verzi. Pentru că adevărul este că sunt multe lucruri pe care nu le știm prea bine, deși iată-ne destul de departe, la cea de-a 13-a poveste! Noroc cu întrebările și curiozitatea copiilor…
Și uite așa am aflat că Ecoterrienii erau pe Pământ chiar de la început, ceea ce îi făcea la fel de bătrâni ca și planeta. Nu își cunoșteau mamele și tații, pentru ca ei erau creați chiar de Pământ. Într-un fel, planeta albastră era și mama, și tatăl lor. Locuiau în zone sălbatice, de cele mai multe ori în păduri. Peste tot prin lume erau comunități de Ecoterrieni, și peste tot erau câte șapte spiriduși. Era numărul perfect. Nu, nu aveau copii – și de aceea iubeau atât de mult copiii și erau așa de fericiți să se joace cu ei. Iar de mâncat, nu mâncau.
– Cum adică nu mâncați? se minună Andu Unu. Adică nu vă plac plăcintele?? Sau zmeura? Sau biscuiții cu gem de afine??
Ei, se pare că nici Ecoterrienii nu le știau chiar pe toate. Nu știau nimic despre bunătățile gătite de mame, de exemplu. Nici măcar Șapte nu experimentase așa ceva.
Că tot vorbim de Șapte: este de remarcat faptul că bătrânul spiriduș se tot uita lung, din când în când, către grupul de copii, apoi spre marginea pădurii. Parcă aștepta pe cineva sau ceva. Iar în cele din urmă o întrebă pe Tania:
– Dar Șapte al vostru unde e?