Craiova reciclează de Ziua Mediului!

de | mai 26, 2023 | Stiri

ECOTIC împreună cu Primăria Municipiului Craiova și Recyclable D&D Waste organizează în perioada 29 mai – 10 iunie o campanie de colectarea a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Astfel, cei care predau deșeuri electrice pe parcursul campaniei vor participa la o tombolă unde sunt oferite următoarele premii: cuptor cu microunde, mixer cu bol și boxă portabilă. Extragerea câștigătorilor va avea loc pe 11 iunie, ora 11:00 la Caravana ECOTIC.

Unde pot fi predate deșeurile electrice?

  • 05 – 10.06 – colectare GRATUITĂ de la domiciliu pentru deșeurile electrice voluminoase. Comenzile de predare se fac la 0351 916
  • 06 – 10.06 – predare deșeurilor electrice la Caravana ECOTIC, aceasta va fi amplasată în fața teatrului Marin Sorescu și va fi deschisă în intervalul orar 11:00 – 19:00.

Caravana ECOTIC, muzeul mobil al deșeurilor electrice, va staționa pe perioada campaniei în fața teatrului Marin Sorescu. Incursiunea în lumea reciclării deșeurilor electrice prin intermediul acestui instrument interactiv îi face pe cei care o vizitează să înțeleagă importanța colectării separate prin prisma materialelor reciclabile, dar și periculoase care se pot recupera din echipamente. Un tur virtual al Caravanei ECOTIC este disponibil aici.

Craiovenii beneficiază cu titlu permanent de preluarea GRATUITĂ a deșeurilor electrice prin colectorul local Recyclable D&D Waste. Pentru comenzile de preluare de la domiciliu a deșeurilor electrice voluminoase este disponibil numărul de telefon 0351 916. De asemenea, predarea deșeurilor electrice se poate face și la centrul de colectare din Str. Barierea Vîlcii 195H (intrarea se face pe Aleea 3 Barierea Vîlcii).

“Recyclable D&D Waste oferă servicii de preluare a deșeuri electrice de la domiciliul craiovenilor fără vreun cost suplimentar. Menționez faptul că toate aceste deșeuri ajung pe fluxul reciclării de aceea, rugăm cetățenii să nu le predea către colectorii informali care nu se asigură de respectare normelor de sănătate și siguranță și astfel multe substanțe periculoase ajung în mediul înconjurător.” a declarat Cristian Oacă, director Recyclable D&D Waste.