Campania ECOTIC „Orașe Curate” se întoarce în Pantelimon

de | nov. 15, 2019 | Stiri

Luna noiembrie a acestui an aduce în atenția publicului campanii de colectare care se vor desfășura în toată țara. „Orașe Curate”, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, se desfășoară și în Pantelimon.

Între 15 și 16 noiembrie 2019, ECOTIC în parteneriat cu Primăria Orașului Pantelimon și Ecovol,  încurajează cetățenii din Pantelimon să predea corect spre reciclare deșeuri de echipamente electrice și electronice.

Centrul de colectare:

  • Strada Tractorului, FN (Garaj ECOVOL) – Program: 15.11.2019 – 08:00-16:00; 16.11.2019 – 08:00-13:00

 Pentru predarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice de minim 5-19 kg cumulate, persoana va fi înscrisă la tombolă, iar pentru predarea a 20-39 kg i se va oferi un voucher în valoare de 10 lei, pentru predarea a 40-59 kg un voucher în valoare de 20 lei iar pentru predarea de peste 60 kg un voucher în valoare de 30 lei.

Pentru colectarea echipamentelor voluminoase de la domiciliu, cetățenii sunt rugați să sune la numărul de telefon: 0729.811.466

România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației.

„Încercăm să sensibilizăm locuitorii orasului Pantelimon asupra importanței colectării separate a deșeurilor reciclabile,  prin activități de informare/conștientizare, încurajându-i să predea în mod selectiv deșeurile care  pot fi reciclate, în special deșeuri de echipamente  electrice și electronice” declară Lucia Nan, Șef birou relații cu publicul, Ecovol

„Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu local, ECOTIC a informat și continuă să informeze locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE, punând la dispoziție puncte de colectare specializate.

În anul 2018, ECOTIC a desfășurat 53 de campanii de colectare și conștientizare, care au informat peste 320.000 de persoane.