Campania ECOTIC „Orașe Curate” ia startul în Iași și Vaslui

de | oct. 2, 2017 | Stiri

Pe 2 octombrie 2017, „Orașe Curate”, campania națională ECOTIC dedicată colectării electricelor și electronicelor uzate din mediul urban, ia startul, simultan, în Iași și Vaslui. Campania va încuraja locuitorii să vină și să predea corect echipamentele electrice și electronice uzate la punctele de colectare locale.

Organizația ECOTIC, în parteneriat cu autoritățile și companiile de salubritate locale, continuă campania „Orașe Curate”. După trecerea prin Botoșani, Filiași, Târgu Mureș, Dorohoi, Brăila, Piatra Neamț, Galați, Bragadiru, Motru, Rădăuți, Timișoara, Ploiești și Cluj-Napoca, în perioada 2 – 20 octombrie 2017, locuitorii din alte două orașe din România – Iași și Vaslui, vor fi informați și încurajați să devină conștienți de problema deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și de necesitatea de a le preda corect spre reciclare.

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din cele două orașe care va preda un deșeu de minim 10 kg cumulate la punctele de colectare locale, va primi un premiu instant.

Programul de funcționare al punctelor de colectare si amplasarea acestora sunt disponibile pe paginile dedicate campaniilor, aici.

Campaniile din Iași și Vaslui continuă, în anul 2017, programul național „Orașe Curate”, un program itinerant al Organizației ECOTIC, dedicat colectării DEEE în mediul urban.

Campanii realizate cu sprijinul Ministerului Mediului.