JURNALISM ECO PENTRU UN MEDIU CURAT: Un „bunic” de trei secole care creşte patru „nepoţi” şi o urzică

de | oct. 23, 2018 | Stiri

Faceţi cunoştinţă cu platanul din Parcul Gheorghe Dima, de lângă Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”. Mai multe veţi afla miercuri despre el, dar şi despre alţi arbori la fel de interesanţi.

Platanul din Parcul Gheorghe Dima de lângă Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” este unul secular şi în mod sigur fiecare braşovean trece în fiecare săptămână pe lângă el. Miercuri, cei interesaţi vor putea afla mai multe despre el, la fel cum vor mai afla şi despre alţi arbori interesanţi din centrul oraşului, într-o excursie condusă de un specialist al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» – Staţiunea Braşov. Este doar una dintre activităţile din Săptămâna Ariilor Protejate, care a început la Braşov şi care dă posibilitatea pasionaţilor de natură şi nu numai de a afla mai multe informaţii despre ariile protejate de la nivel local sau de la nivel naţional.

Vârstă estimată
Arborele din Parcul „Gheorghe Dima” va fi punctul de final al ghidajului, ce va avea loc miercuri, 10 octombrie. „Ne întâlnim la ora 17.30, în Parcul Titulescu, acolo e punctul de plecare. Sper să vină cât mai multă lume, pentru că e vorba despre arborii noştri, din oraşul Braşov, arbori bătrâni, cu dimensiuni deosebite sau care se dezvoltă foarte bine, deşi ei nu sunt din climat şi zonă, sunt aclimatizaţi aici, cum e arborele lalea, din Parcul Titulescu, cum e salcâmul japonez de la Casa Armatei”, a explicat Diana Vasile (foto), cercetător ştiinţific INCDS „Marin Drăcea” Braşov.

Platanul din zona Colegiului Andrei Şaguna – „cireaşa de pe tortul excursiei” –  are o vârstă estimată de 300 de ani, după cum a precizat specialista. Vârsta însă nu a fost stabilită cu burghiul, pentru că ar fi putut afecta arborele. Interesant la el, însă, este faptul că ajută şi alţi copaci să crească. Direct pe ramurile sale. „Circumferinţa este de 5,03 metri, diametrul – 1,60, deci are un diametru impresionant pentru un platan crescut aici, în Braşov, cu o climă un pic mai aspră. La rândul lui este habitat pentru alte specii de plante – încă 4 specii de arbori cresc pe el: un arţar, un paltin, un tei şi un corcoduş şi mai sus avem şi o specie de urzică”, a mai spus Diana Vasile.
Cei care vor veni în excursie vor putea afla mai multe date inedite şi despre alţi arbori din Braşov.

„Oameni pentru natură”, în Săptămâna Ariilor Protejate 
Este una dintre activităţile propuse în cadrul Săptămânii Ariilor Protejate, eveniment care în acest an se desfăşoară şi în alte 16 judeţe, în premieră. Săptămâna Ariilor Protejate a fost un proiect iniţiat în 2015, în Braşov, care a vrut să aducă mai aproape de cetăţean ce înseamnă de fapt o arie protejată. „Avem nevoie de susţinerea publicului atunci când facem protecţia naturii, fără oameni nu putem face protecţia naturii. De altfel, noi aici, la Braşov, lansăm un film care se numeşte «Oameni pentru natură», în care arătăm oamenilor cine este în spatele protejării naturii, să vadă ce face un ranger, ce face un biolog într-o arie protejată”, a explicat Laura Istrate (foto), responsabil comunicare ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate, iniţiator eveniment.

Filmul „Oameni pentru natură” va fi prezentat în 12 octombrie, la Cinemateca Patria.
În acest an, sloganul evenimentului este „De vorbă cu natura”. Cei care vor să afle programul detaliat al evenimentelor propuse în Săptămâna ariilor Protejate pot intra pe site-ul saptamananaturii.ro, la secţiunea Calendar.

Adina CHIRVASĂ

(Articolul a fost initial publicat pe website-ul Buna ziua Brasov http://www.bzb.ro/stire/un-bunic-de-trei-secole-care-creste-patru-nepoti-si-o-urzica-a130309)