Cand vorbim despre protectia mediului in Romania, cel mai adesea ne gandim la ONG-uri, la organizatii de tineri vizionari care sunt cu un pas in fata societatii si care, conectati la informatie, fac eforturi de a pune pe picioare initiative care sa fie atat vizibile, cat si functionale – mecanisme prin care sa contribuie la protejarea mediului inconjurator. Cateodata, insa, lucrurile se petrec altfel decat ne asteptam noi.
Anul trecut am fost intr-un periplu prin tara. Mi-am luat trei saptamani de pauza, cu gandul de a face o vacanta mai altfel. Sa leg niste city-break-uri mai neobisnuite si mai aproape. Voiam sa ajung, de aceasta data, prin orasele romanesti prin care nu ajunsesem. Si, gandindu-ma bine, mi-am dat seama ca erau destule. Printre ele, si Baia Mare. Ce-i drept, in Maramures mai fusesem – cand eram copil, parintii m-au dus, desigur, sa vad Sapanta si Cimitirul sau Vesel si cred ca am ajuns si in Baia Mare. Insa nu mai tineam minte mare lucru si oricum, ideea era sa simt cum sunt tinerii baimareni acum, sa vad cat de viu este acest oras.
Am avut multe surprize in Baia Mare. M-am intalnit cu oameni pe care nu i-am mai vazut de 15 ani (intamplator, as zice, sau?), am respirat aerul unui oras care palpita, traieste, desi poate la foc mai mic decat noi, bucurestenii. Dar modul asta de a trai, intr-un ritm ceva mai lent, parca ii ajuta pe oamenii astia sa inteleaga mai mult din viata.
“Ce faci maine?” “Ma duc sa adun gunoaie la baraj la Firiza”
Pe cuvant ca nu ma asteptam sa aud asta din gura unui fost coleg de facultate, actualmente profesor la unul dintre liceele din oras. Asta isi propusese el pentru week-end, alaturi de pustii de la el din clasa. Si era serios cand mi-a zis. Cum sunt ecologista de felul meu (nu foarte pe fata, dar urmaresc si particip la diverse actiuni de ecologizare, imi sortez deseurile si le duc frumos la zonele speciale de colectare), m-am oferit sa particip si eu. Si m-am dus.
400 de baimareni, 300 de saci cu gunoi pentru “Baia Mare curata”
Cam asta a fost rata de participare si de succes. A fost o actiune organizata de Primaria din Baia Mare si de Garda de Mediu, intr-o zona in care locuitorii din oras se duc pentru agrement. Nu e prima actiune de felul asta la care am participat, insa ceea ce m-a impresionat a fost altceva. Baimarenii nu s-au adunat acolo pentru prima data. Nu a fost prima tura de copii luati de la clasa si adusi sa curete natura de plastice si tot felul de lucruri aruncate de concetatenii lor. La Baia Mare, astfel de actiuni se intampla de vreo 7 ani, sunt organizate de primarie (wow!), iar rata de participare este impresionanta.
Cu un an inainte, 1000 de persoane s-au dus, cu mic cu mare, la o actiune de impadurire, care s-a numit “Baia Mare respira!” Din ce mi-au povestit localnicii, au fost oameni de la primarie, copii din scoli si licee, dar si jandarmi, si pompieri, si profesori. Si am avut un moment din acela cand simti ca se poate; ca exista mereu o sansa, pentru ca exista mereu – dar mereu si peste tot – oameni care nu tipa, nu se bat cu pumnul in piept, ci pur si simplu fac. Si nu fac doar azi si maine, ci zi de zi, putin cate putin sau cat pot ei. Si atat de firesc le vine, incat mai ca imi venea sa cred ca, nu mult timp de acum incolo, o sa functionam cu totii asa. Mai slow, mai atent, mai cu grija.
Una peste alta, cele cateva zile la Baia Mare, in aprilie anul trecut, au fost o gura de aer proaspat si o doza sanatoasa de incurajare. Nu am vazut cel mai spectaculos apus, nici cea mai premiata arhitectura, dar a fost unul dintre cele mai exotice si ecologice city-break-uri din viata mea.
Cristina Bran