Conferinta „CIRCULAR” – tema economiei circulare dezbatuta la Bucuresti de catre responsabilii pe mediu din Europa si din Romania

de | sept. 1, 2015 | Stiri

Marti, 1 septembrie 2015, la Teatrul National din Bucuresti, a avut loc conferinta „CIRCULAR“, eveniment organizat de Green Report, in parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.

Economia circulara este un concept putin cunoscut in Romania, dar intens dezbatut in aceasta perioada in Parlamentul European. Aceasta este si provocarea secolului 21: o economie bazata pe reducerea consumului de energie si de materii prime, in care deseurile rezultate sa aiba destinatii precise inca din faza de proiectare, prin integrarea lor in spirala ciclica a reutilizarii.

Pana in 2020, Romania trebuie sa recicleze 50% din deseuri. In prezent, se recicleaza 3%.

Romania se afla pe locul 6 la nivel european privind cantitatea de deseuri produsa anual, potrivit celui mai recent studiu Eurostat, din 2014, cu un total de 11 tone de deseuri generate pe cap de locuitor. Conform Eurostat, un roman produce, in medie, putin sub un kilogram de gunoi menajer pe zi. In prezent, aproximativ 90% din aceasta cantitate ajunge la gropile de gunoi, irosindu-se astfel resurse valoroase.

Romania a reciclat, in 2013, doar 3% din deseurile municipale, fiind pe ultimul loc in Uniunea Europeana, in timp ce 97% din ele au ajuns la gropile de gunoi. In mai multe randuri, oficialii europeni si-au exprimat ingrijorarea fata de faptul ca Romania nu isi protejeaza cetatenii de efectele gestionarii deficitare a deseurilor. De aici si pana la intrarea Romaniei in infringement nu mai este decat un pas. Mai mult, pana in anul 2020, tara noastra trebuie sa se alinieze total la legislatia europeana si sa recicleze 50% din deseurile municipale.

La aceasta conferinta au participat presedintele Comisiei de Mediu, Sanatate Publica si Siguranta Alimentara a Parlamentului European, Giovanni LA VIA; ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Gratiela Gavrilescu; presedintele Comisiei pentru Mediu si Echilibru Ecologic a Parlamentului Romaniei, Carmen Moldovan; primarul municipiului Oradea si presedintele executiv al Asociatiei Municipiilor din Romania, Ilie Bolojan; reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei, ai autoritatilor cu rol in domeniul protectiei mediului si ai mediului de business, companiilor generatoare de deseuri, dar si ai celor implicati in procesele de salubritate, colectare si reciclare. ECOTIC s-a alaturat acestui demers, fiind partener al conferintei.

Gasiti aici mai multe detalii despre acest eveniment http://www.greenreport-conferinte.ro/circular/

Sursa: Green Report