Cuvânt introductiv
Valentin Negoiță
Președinte
ECOTIC
Retrospectiva 2025
Anul 2025 a reprezentat un pas important înainte pentru ECOTIC în dezvoltarea mangementului DEEE și DBA în contextul tranziției la economia circulară.
Astfel, am depășit pragul de 500.000 tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate, tratate și reciclate conform standardelor europene.
Și în gestionarea DBA am reușit colectarea a peste 14.600 tone de deșeuri de baterii și acumulatori portabili, auto și industriali, reducând astfel nevoia extracției de resurse noi.
O componentă importantă a reprezentat-o activitatea de reparare și reutilizare a echipamentelor IT realizată împreună cu Ateliere fără Frontiere. În urma recondiționării, peste 38.000 de echipamente IT au fost donate către comunități defavorizate din România, facilitând în acest fel accesul la tehnologie și la dezvoltarea competențelor digitale a mii de elevi din mediul rural.
O preocupare constantă a fost dezvoltarea infrastructurii proprii de colectare la nivel național: ECOTIC a pus la dispoziția cetățenilor o rețea de peste 12.770 puncte de colectare pentru DEEE și DBA, înlesnind predarea corectă a acestora în vederea reciclării și valorificării.
În același timp, ECOTIC a desfășurat, de-a lungul anilor, peste 2000 de campanii de informare și conștientizare a cetățenilor pentru a promova comportamentul responsabil față de mediu și pentru utilizarea eficientă a resurselor materiale. Campaniile noastre “Orașe Curate” și “Comune Curate’’ au ajuns în sute de orașe și sate din țară contribuind la colectarea directă a deșeurilor din comunitățile locale.
Programele educaționale ale ECOTIC “Școala Ecoterrienilor’’, respectiv ECOTIC BAT “Și cei mici fac fapte mari’’ au continuat și în anul 2025 și au contribuit la formarea unei atitudini responsabile față de mediu în randul tinerei generații promovând importanța colectării deșeurilor electrice și a bateriilor și principiile economiei circulare.
Și în 2025, ne-am implicat activ în organizarea de activități specifice în cadrul Zilei Internaționale a Deșeurilor Electrice, aniversat la nivel internațional, în 14 octombrie. Tema ediției 2025 a fost ‘’Materiile prime critice’’, elemente esențiale pentru tehnologiile digitale.
În același timp, ne-am implicat activ în dialogul avut de WEEE Forum cu Comisia Europeană și Parlamentul European în dezbaterea direcțiilor viitoarelor reglementări Circular Economy Act și The New WEEE Act, ce urmează să fie dezbătute și finalizate în decursul acestui an.
De asemenea, am continuat dialogul cu autoritățile de mediu din România în inițierea și dezbaterea unor proiecte legislative menite să conducă la îmbunătățirea activității de gestionare a deșeurilor în România.
În toate activitățile noastre am beneficiat de sprijinul constant acordat de producători, autorități, parteneri de colectare și reciclare și consumatori în atingerea obiectivelor economiei circulare, cu impact pozitiv pentru mediu, economie și societate.
RAPOARTELE ANUALE DE ACTIVITATE
Ne dorim transparență și instrumente prin care să împărtășim mai ușor din experiența noastră. Avem peste 18 ani de activitate, de creștere și maturizare, ilustrați în rapoartele anuale ECOTIC.