ECOTIC joacă un rol esențial în sprijinul producătorilor săi, având în prezent peste 800 de producători și importatori afiliați care beneficiază de suport continuu în vederea îndeplinirii responsabilităților legale de mediu în managementul deșeurilor electrice și de baterii.

Unul dintre obiectivele fundamentale ale ECOTIC este să sprijine producătorii afiliați în respectarea legislației de mediu, asigurând procesul corect de raportare și garantând faptul că deșeurile electrice colectate în numele acestora sunt gestionate responsabil, prin colectarea și reciclarea corespunzătoare.

În urma evaluării gradului de satisfacție al membrilor, în 2024 s-a obținut un rezultat de peste 96%, ceea ce reflectă angajamentul ECOTIC față de partenerii săi. Cele mai valoroase aspecte pentru partenerii noștri au fost suportul constant și consultanța de specialitate, care le permit acestora să înțeleagă mai clar cerințele legale, optimizând astfel procesele operaționale și asigurând un grad crescut de conformitate.

Echipa ECOTIC se implică activ în informarea și susținerea producătorilor prin diverse inițiative. De-a lungul anilor, ECOTIC a organizat seminarii de instruire legislativă, cu scopul de a aduce plus valoare parteneriatelor dezvoltate. În plus, ECOTIC vine în sprijinul producătorilor prin activități care includ vizite la fabricile de reciclare, seminarii pe tema legislației din domeniu și campanii de informare și colectare în rândul angajaților. Aceste activități nu doar contribuie la implementarea corectă a reglementărilor legale, dar ajută și la crearea unei culturi a responsabilității ecologice în cadrul fiecărei companii.

Prin toate aceste acțiuni, ECOTIC susține principiul economiei circulare, având un rol activ în crearea unui sistem de gestionare a deșeurilor mai eficient și mai sustenabil, care ajută atât producătorii, cât și mediul înconjurător.

RAPOARTELE ANUALE DE ACTIVITATE

Ne dorim transparență și instrumente prin care să împărtășim mai ușor din experiența noastră. Avem peste 18 ani de activitate, de creștere și maturizare, ilustrați în rapoartele anuale ECOTIC.

Chatbot Icon

Bună! Cu ce te putem ajuta?