Dacă dorești să te înscrii în Campania Școala Ecoterrienilor, conform Regulamentului Campaniei, vei derula activități proprii, cum ar fi rezolvare de quizz-uri, provocări etc., pe care le poți înregistra pentru a câștiga puncte pentru școala ta. Aceasta nu poate funcționa decât dacă îți creezi un cont pe Platforma noastră. Prin crearea contului, confirmi că ai discutat cu profesorul coordonator care ți-a furnizat codul de înregistrare, precum și că ai discutat și ai obținut acordul părintelui sau tutorelui tău, care a primiti informații despre Campanie și/sau a discutat despre aceasta cu profesorul coordonator din școala ta. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, te rugăm să nu continui cu creearea contului și să revii atunci când pașii anteriori au fost parcurși. Suntem preocupați să limităm pe cât posibil prelucrarea de date în legătură cu participarea ta și/sau a colegilor tăi la Campanie și de aceea am impus o serie de reguli a căror nerespectare poate conduce la depunctare sau chiar descalificare – trebuie să fim atât de drastici pentru că vrem să ne asigurăm că îți respectăm datele personale și viața privată. Prelucram datele menționate care te privesc pentru derularea Campaniei, in conformitate cu consimțământul tău exprimat la crearea contului. Nu vom folosi datele tale pentru niciun fel de ofertă sau campanie ulterioara. Dacă vrei să nu mai participi la Campanie, te rugăm să ne trimiți tu sau să îți rogi părintele ori tutorele să ne trimită un email la dpo@ecotic.ro. Îți vom șterge imediat contul și datele despre tine, iar punctele pe care deja le-ai câștigat pentru școala ta rămân în mod anonim în contul școlii. Datele pe care le-am putea prelucra și regulile amintite sunt următoarele:
- Nu prelucrăm niciodată numele și prenumele tău. Te rugăm să nu menționezi numele tău sau al altcuiva în Mesajele pe care ni le trimiți. Aceasta poate conduce la ștergerea materialelor și depunctare.
- Avem nevoie de un Nickname pe care să ți-l alegi pentru a participa la Campanie și a câștiga puncte. Te rugăm să alegi un Nickname cât mai fantezist, care să nu aibă legătură cu sau să amintească de numele ori prenumele tău.
- Știm la ce școală înveți (din codul de la profesorul coordonator pe care l-ai introdus ca să creezi contul) și în ce clasă ești (nivelul de învățământ), pentru a ști nivelul activităților disponibile în Platformă și scopuri statistice anonime, dar nu cerem și te rugăm să nu ne comunici specific în care din clasele din școală, de la nivelul de învățământ respectiv, ești (de exemplu, aflăm dacă ești în clasa a 2-a ori clasa a 6-a, dar nu dacă ești în clasa a 2-a A, B, C etc.)
- Pentru logare și comunicare avem nevoie de o adresă de email, a cărei parolă o știi doar tu. Te rugăm să creezi o adresă de email pentru această Campanie, care să nu includă informații care te-ar putea identifica, cum ar fi nume, prenume, data ori anul nașterii etc. Cel mai simplu ar fi să creezi o adresă de email cu Nickname-ul fantezist ales pentru Platformă.
- Putem primi, de la tine, de la profesorul coordonator sau de la alții imagini foto/video, înregistrări care să ilustreze derularea activităților din Campanie. Astfel de imagini sunt acceptabile doar dacă nu se văd fețele minorilor (inclusiv a ta) și/sau ale altor persoane și care sunt suficient de generale sau realizate din unghiuri care să nu permită identificarea unică a ta sau a unei alte persoane. În cazul în care primim imagini care nu respectă aceste reguli, le vom blura sau șterge, cu depunctarea corespunzătoare.
Operatorii asociați ai datelor cu caracter personal în cadrul Campaniei Școala Ecoterrienilor sunt Organizatorii Campaniei, Asociația ECOTIC, cu sediul în București, str. Turturelelor, nr. 48, sector 3 și sediul de corespondență în Splaiul Unirii nr.86, et 4, sector 4, telefon 031 805 57 43, adresa de e-mail office@ecotic.ro, și ECOTIC BAT SRL, cu sediul social și sediul de corespondență în București, Splaiul Unirii nr.86, etajul 4, Camera 6, Sector 4, telefon 031 805 57 43, adresa de e-mail office@ecotic.ro. Pentru ambii Organizatori, adresa de email a responsabilului cu protecția datelor este dpo@ecotic.ro. Operatorii împuternicesc, pe baza de Acorduri de prelucrare în sensul art. 28 GDPR, utilizând Clauzele Contractuale Standard adoptate de Comisia Europeană prin Decizia 915/2021, pe S.C. TRUST VISION S.R.L., cu sediul social in Bucuresti, Str. Berzei, Nr 9, Corp C, Ap 11, Sector 1, și punct de lucru si corespondenta in Bd Bucurestii Noi, Nr. 30, Sector 1, Cod Unic de Inregistrare RO14864023, Nr. Reg. Com. J40/8697/2002, și pe DBest Qualitative Services SRL, cu sediul în Mun. Constanta, Str. Brazdei, Nr.15b, Cam. 2, Constanta, Jud. Constanta, înmatriculată la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J13/1456/2021, Cod Unic de Inregistrare/Cod fiscal: 44198652, pentru prelucrarea datelor necesare derulării Campaniei, prin administrarea de baze de date. Trust Vision SRL și DBest Qualitative Services SRL nu colectează, nu păstrează și nu prelucrează în nicio altă modalitate datele obținute în cadrul Campaniei în niciun alt scop decât cele fixate de către Organizator și explicate în cadrul Regulamentului. Datele cu caracter personal colectate prin completarea formularelor online de înscriere sunt stocate în format electronic și vor fi trimise Organizatorilor, fără a fi păstrate în aplicație sau în orice altă modalitate de către Trust Vision SRL sau DBest Qualitative Services SRL după terminarea perioadei de desfășurare a Campaniei/Proiectului, așa cum este menționată în Regulament. Computerele pe care sunt stocate datele sunt protejate cu parolă și cu sistem anti-virus. La terminarea perioadei de desfășurare a campaniei, Trust Vision va asigura ștergerea sau distrugerea tuturor datelor care pot fi șterse și a mediilor electronice (de ex. notebook-uri și laptop- uri, hard discuri, CD-uri, DVD-uri, stick-uri USB, benzi, discuri, cartele de memorie etc.) după încheierea serviciilor de prelucrare agreate prin contract/ pentru care a fost împuternicit. Nu aplicăm niciun proces decizional automatizat incluzând crearea de profiluri, în prelucrarea datelor tale. Prelucrarea de către Organizatori se efectuează numai în cadrul UE/SEE. În cazul în care informații despre Campanie sunt postate pe rețele de social media, se aplică regulile acestora, în calitate de operatori independenți de date. Totuși, te rugăm să reții că Organizatorii, dacă e cazul, vor posta doar imagini care vor îndeplini condițiile impuse, sub sancțiunii depunctării sau descalificării, pentru furnizarea de imagini, adică: poze și/sau înregistrări video limitate la ilustrarea derulării Campaniei, cu respectarea regulii de a nu se vedea figurile minorilor și nici ale altor adulți și/sau în general doar prin folosirea de imagini/înregistrări care să nu permită identificarea unică a vreunei persoane. În caz contrar, Organizatorii își rezervă dreptul de a blura/șterge respectivele poze și a le elimina din Campanie ca modalitate de protejare a drepturilor persoanelor vizate cu privire la aceste date. Datele personale colectate în Campanie (adresa de email, contul) se vor păstra până la 1 iulie 2025, după care vor fi distruse electronic (ștergere date). Tu și/sau părintele sau tutorele tău pentru tine aveți dreptul de ne a solicita, în ceea ce privește datele cu caracter personal care te privesc, accesul la acestea, rectificarea sau ștergerea acestora sau restricționarea prelucrării sau dreptul de a te opune prelucrării, precum și dreptul la portabilitatea datelor. Ai de asemenea dreptul de a retrage consimțământul acordat pentru prelucrarea datelor personale în orice moment. Din păcate, într-un astfel de caz nu vei mai putea participa la Proiect, având în vedere că nu am putea să te identificăm și să te contactăm pentru sau să înregistrăm contribuția ta la realizarea activităților din cadrul Proiectului. Tu și/sau părintele sau tutorele tău pentru tine puteți exercită oricare din aceste drepturi contactând persoană responsabilă cu protecția datelor în cadrul ECOTIC și ECOTIC BAT la dpo@ecotic.ro. În cazul în care considerați că legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal nu este respectată în cadrul acestei prelucrări, aveți dreptul de a depune o plângere în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro).