REPARARE și REUTILIZARE
Peste 38.000 de echipamente IT au fost colectate, recondiționate și donate către comunități defavorizate din România, în parteneriat cu Ateliere Fără Frontiere. Acest proces a permis valorificarea unor echipamente care altfel ar fi devenit deșeuri, transformându-le în resurse utile pentru educație și dezvoltare.
Prin această inițiativă, accesul la tehnologie a fost extins acolo unde era necesar, contribuind la reducerea decalajului digital și la susținerea unui model responsabil de utilizare a resurselor.
O parte dintre aceste donații poate fi urmărită într-un material video realizat în 2025, care surprinde vizite în două școli unde au fost oferite echipamente, în timp ce restul au ajuns în alte comunități din țară.
În 2017, ECOTIC a lansat „Intră în cercul solidarITății” – un proiect care își propune să ofere o nouă viață echipamentelor IT uzate, prin reutilizare și donarea lor către comunități defavorizate, implicând companiile în reducerea decalajului digital.
Cine poate dona? – Orice entitate publică sau privată care deține echipamente IT și dorește să contribuie la sprijinirea educației digitale prin reutilizarea acestora. Prin predarea acestor echipamente, companiile au un impact pozitiv asupra mediului, precum și unul social.
Video donații echipamente IT 2025
RAPOARTELE ANUALE DE ACTIVITATE
Ne dorim transparență și instrumente prin care să împărtășim mai ușor din experiența noastră. Avem peste 18 ani de activitate, de creștere și maturizare, ilustrați în rapoartele anuale ECOTIC.