
Principiul economiei circulare de „Reparare și Reutilizare” se află la baza unui model sustenabil care pune accent pe prelungirea duratei de viață a produselor și pe reducerea deșeurilor, cu scopul de a proteja mediul și a contribui la o economie mai eficientă din punct de vedere al resurselor.
În acest context, ECOTIC, prin implicarea sa activă în parteneriatul cu Ateliere Fără Frontiere, joacă un rol esențial în procesul de reparare și reutilizare al echipamentelor electronice, contribuind semnificativ la dezvoltarea unui viitor mai verde și mai sustenabil. În cadrul acestui parteneriat, ECOTIC a susținut pregătirea pentru reutilizare și donarea către comunități defavorizate din România a peste 32.000 de echipamente IT. Aceste echipamente au fost refolosite pentru a sprijini educația digitală și accesul la tehnologie în comunitățile defavorizate din România.
Prin aceste acțiuni, ECOTIC contribuie direct la trei subpuncte importante ale dezvoltării durabile:
1. Orașe și comunități durabile:
Reutilizarea echipamentelor IT sprijină dezvoltarea de comunități sustenabile, unde accesul la tehnologie devine posibil pentru toți, chiar și pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate socială.
2. Consum și producție responsabile:
Prin promovarea reparării și reutilizării echipamentelor IT, ECOTIC ajută la reducerea consumului de resurse și la minimizarea deșeurilor electronice.
3. Acțiunea Climatică:
Reducerea cantității de deșeuri electronice și evitarea producției de echipamente noi au un impact direct asupra emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin susținerea proceselor de reparare și reutilizare, ECOTIC contribuie la reducerea amprentei de carbon și la combaterea schimbărilor climatice.
Astfel, prin implicarea sa activă în procesul de reparare și reutilizare, ECOTIC nu doar că sprijină comunitățile defavorizate, dar contribuie și la dezvoltarea unei economii circulare responsabile, promovând în același timp obiectivele de sustenabilitate globală.
RAPOARTELE ANUALE DE ACTIVITATE
Ne dorim transparență și instrumente prin care să împărtășim mai ușor din experiența noastră. Avem peste 18 ani de activitate, de creștere și maturizare, ilustrați în rapoartele anuale ECOTIC.