Studentii recicleaza si castiga titlul de “Doctor Honoris Natura”!

de | nov. 24, 2015 | Stiri

Pe 23 noiembrie 2015, ECOTIC, alături de Universitatea Politehnică din Buafis Hcurești și Universitatea București, au dat startul campaniei „Doctor Honoris Natura”, campanie adresată studenților celor două universități, cu scopul de a informa și educa asupra colectării corecte a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a bateriilor și acumulatorilor portabili uzați (DBA).

Campania se va desfășura în perioada 23-30 noiembrie, cu scopul de a aduce în atenția studenților problema reciclării corecte, a efectelor sale benefice atât asupra mediului, cât și asupra comunității, prin educarea unui comportament civic sănătos. Studenții vor fi informați și încurajați să recicleze folosind recipienții amplasați de ECOTIC în sediile Universităților si căminelor din București.

Campania este una de tip concurs și se va desfășura atât în teren, prin prezența unei echipe de promoteri care va informa și va încuraja participarea studenților, cât și pe pagina de Facebook a organizației, unde ECOTIC a dezvoltat o aplicație ce va testa cunoștințele de mediu ale participanților.

Toți cei înscriși vor participa la o tragere la sorți finală, ce va avea loc în data de 4 decembrie. Se vor acorda cate trei premii pentru fiecare din cele doua universitati: o excursie la munte pentru câștigător și cinci prieteni ai săi, o bicicletă pliabilă și o tabletă Samsung Galaxy. In total vor fi acordate sase premii.

„Știm că e nevoie de ceva incitant atunci când vrei să comunici cu tinerii. E nevoie să fii dinamic, captivant, să ai umor sau un anumit tip de emoție. Nu e niciodata ușor. Contăm pe mesajul nostru puternic pentru a-i determina pe studenții bucureșteni să își dorească să se amuze, pozând în Doctor Honoris Natura, dar să și afle informații importante despre ce poate face un student in privința reciclării deseurilor și protecției mediului.” Valentin Negoiță – Președinte ECOTIC.

„Doctor Honoris Natura” face parte din programele și campaniile ECOTIC destinate instituțiilor de învățământ, într-un efort continuu de aducere a mesajelor de conștientizare în mijlocul tinerei generații.