retrospectiva 2022

Cuvânt introductiv

ECOTIC a colectat în 2022 un volum de 67.699 tone deșeuri electrice și electronice, o cantitate record pentru piața românească.

Prin colectarea și reciclarea a peste 320.000 tone DEEE în 16 ani de activitate, 1400 tone de fracții periculoase (freon, pulbere luminoforă, metale grele) au fost îndepărtate în condiții de siguranță și peste 260.000 tone de materii prime valorificate (fier, plastic, aluminiu, cupru, circuite integrate) au reintrat în procesul de producție al unor echipamente noi.

În același timp, ECOTIC a continuat să își extindă infrastructura de colectare prin intermediul parteneriatelor locale precum și serviciile de colectare de la domiciliu și de la sediul firmei sau instituției. Numărul punctelor de colectare ECOTIC a crescut și în acest an,  atingând 10.764 de puncte.

Cele 220 de campanii Orașe Curate și Comune Curate desfășurate în 2022, în parteneriat cu autoritățile locale, au adus în atenția cetățenilor soluțiile noastre de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, punându-le la dispoziție puncte de colectare, precum și servicii de ridicare de la domiciliu a deșeurilor electrice voluminoase.

Prin diversificarea mijloacelor și canalelor de comunicare, ECOTIC a devenit cea mai vizibilă organizație a producătorilor de echipamente electrice și electronice din România în ceea ce privește platformele de social media și website. 

ECOTIC a continuat să colaboreze activ cu autoritățile publice centrale și locale. În acest sens, am organizat webinarii de informare dedicate autorităților publice locale privind oportunitățile de finanțare oferite de PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii de colectare deșeuri prin înființarea de centre cu aport voluntar și organizarea de campanii de colectare și conștientizare la nivel național.

Considerăm că aceste rezultate remarcabile au fost posibile prin strânsa colaborare cu autoritățile de mediu, cu producătorii, retailerii, partenerii de colectare și reciclare și, bineînțeles, consumatorii.

Valentin Negoiță
Președinte
ECOTIC

EXPLOREAZĂ ACTIVITĂȚILE ECOTIC DIN 2022

67000 tone DEEE colectate

1024 Tone DBA colectate

Soluțiile ECOTIC de colectare

Producători

Pregătire pentru reutilizare EEE

Studiul ECOTIC

Peste 1000 de campanii, inițiative și proiecte de comunicare și conștientizare

Campanii de colectare și informare

Proiecte educaționale

Caravana ECOTIC

Campanii cu producătorii și partenerii

Ziua Internațională a reciclării DEEE

Gala Premiilor pentru un Mediu Curat

tone DEEE colectate

DEEE COLECTATE

Rezultatele anului trecut se înscriu într-un trend ascendent de colectare cu ținte de minimum 65%.

În 2022 ECOTIC a gestionat peste 67 000 tone de DEEE și a atins o rată de colectare de 66,1%, iar în cei 16 ani de activitate, a colectat, tratat și reciclat peste 320 000 tone DEEE.

Anul 2022 a fost al doilea an consecutiv cu ținta de minim de 65% și cel mai provocator an de până acum, cu multe schimbări legislative și de gestionare în sistemul DEEE. Suntem mândri de faptul că am reușit să îndeplinim ținta de colectare, chiar dacă acest proces a presupus eforturi considerabile din partea întregii echipe ECOTIC și a rețelei de generatori și operatori parteneri.

Sabina Pîrvulescu

Director Operațional

tone DBA colectate

DBA COLECTATE

În cei 11 ani de activitate, ECOTIC BAT a colectat, tratat și reciclat peste 8700 tone de deșeuri de baterii și acumulatori.

ECOTIC BAT a atins ținta de colectare, din 2022, colectând peste 1024 tone DBA, atingând astfel un procent de 46,7%.

Your content goes here. Edit or remove this text inline or in the module Content settings. You can also style every aspect of this content in the module Design settings and even apply custom CSS to this text in the module Advanced settings.

Georgiana Ene

Responsabil Proces Colectare

SOLUȚIILE ECOTIC DE COLECTARE

ECOTIC pune la dispoziția cetățenilor mai multe soluții pentru predarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)

1. Predare DEEE de la domiciliu/sediul firmei/instituții publice

Call center

Apelând numărul unic de call center 021 9641 și plasând o comandă de preluare DEEE de minim 50kg (deșeuri electrice voluminoase, deșeuri electrice cumulate)

Formular dedicat pe www.ecotic.ro

Completând formularul se poate plasa o comandă de preluare DEEE de la domiciliu sau de la birou. Formularul este aici.

2. Puncte de colectare

 

ECOTIC a ajuns în anul 2022 la un număr de      10 000 de puncte de colectare la nivel național, cu acces public și privat. Aceste puncte se găsesc la tot pasul, în lanțurile de magazine, benzinării, mall-uri, primării, puncte municipale de colectare etc.

PRODUCĂTORII ECOTIC ȘI ECOTIC BAT

În 2022, ECOTIC a atins un număr de 611 de contracte pentru preluarea responsabilităților în ceea ce privește echipamentele electrice puse pe piață.

ECOTIC BAT atingând un număr de 390 de contracte în ceea ce privește preluarea responsabilităților pe care producătorii le au în privința bateriilor puse pe piață.

În fiecare an, producătorii ECOTIC și ECOTIC BAT completează un formular pentru a evalua colaborarea.

Rezultatele acestui chestionar relevă o apreciere în creștere a producătorilor, și în anul 2022, pentru activitatea ECOTIC și pentru suportul pe care ECOTIC îl oferă – 96,2% grad satisfacție.

Pe final de an 2022, ECOTIC a primit din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Licența de operare pentru următorii 3 ani de activitate. Aceasta poate fi consultată aici.

%

GRAD DE SATISFACȚIE

PREGĂTIRE PENTRU REUTILIZARE EEE

ECOTIC este singura organizație din domeniu care susține și încurajează pregătirea pentru reutilizare a echipamentelor electrice și IT.

Parteneriatul pe care ECOTIC îl are cu Ateliere Fără Frontiere, prin proiectul „Dăm un Byte de Ajutor”, în ceea ce privește pregătirea pentru reutilizare a echipamentelor IT este o dovată a importanței pe care ECOTIC o acordă reutilizării.

Campania „Dăm un Byte de Ajutor” face parte din platforma educlick a Ateliere fără Frontiere, prin intermediul căreia echipamentele IT colectate sunt pregătite pentru reutilizare și de către persoane provenind din medii defavorizate, ca mai apoi să fie donate către școli, ONG-uri sau instituții de învățământ ce nu beneficiază de aceste dotări.

ECOTIC a pus la dispoziția cetățenilor un formular dedicat pentru a putea dona echipamentele pe care nu le mai folosesc, dar care pot fi recondiționate. Acesta poate fi accesat aici.

În anul 2022, au fost donate și recondiționate cu sprijinul ECOTIC, prin intermediul Ateliere Fără Frontiere, peste 15 000 de echipamente IT și alte echipamente care sprijină digitalizarea zonelor defavorizate.

STUDIUL ECOTIC

În luna octombrie 2022, cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, ECOTIC cu sprijinul GBD Research, a dezvoltat studiul „Obiceiurile populației României cu privire la echipamentele electrice de mici dimensiuni”.

Studiul evidențiază care sunt echipamentele electrice mici din casele românilor, când au fost achiziționate și în ce manieră (noi sau la mâna a doua), precum și câte dintre acestea sunt funcționale sau nefuncționale și care este intenția consumatorului în ceea ce privește debarasarea de deșeurile electrice și electronice.

%

din echipamentele de mici dimensiuni analizate în studiu și aflate în casele românilor sunt păstrate chiar dacă sunt nefolosite sau stricate.

CAMPANIILE DE COLECTARE ȘI INFORMARE

Campaniile ECOTIC “Orașe Curate” și “Comune Curate” au ca scop informarea cetățenilor despre importanța colectării separate a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și a deșeurilor de baterii și acumulatori, dar și colectarea propriu-zisă a acestor tipuri de deșeuri, în mediul rural și urban.

1. Orașe Curate

În anul 2022, ECOTIC a organizat împreună cu partenerii săi 66 de campanii de colectare sub umbrela Orașe Curate, în mai multe județe din țară printre care Iași, Cluj, Brașov, Galați, Botoșani ș.a.m.d.

2. Comune Curate

La fel ca și campaniile Orașe Curate, campaniile Comune Curate își propun același obiectiv – colectarea deșeurilor electrice de la populație, dar în zonele rurale. 

În anul 2022 au avut loc 148 de campanii de colectare sub umbrela Comune Curate, în mai multe localități din țară.

3. Webinarii dedicate APL-urilor

În iulie 2022, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și ECOTIC au organizat un webinar dedicat Autorităților Publice Locale cu tema „PNRR – Oportunități de înființare centre cu aport voluntar”.

Întâlnirea digitală a avut rolul de a informa Autoritățile Publice Locale (APL) și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) participante despre finanțările ce pot fi accesate prin intermediul PNRR pentru eficientizarea managementului deșeurilor. 

Prezenți la dialog au fost: Valentin Negoiță (Președinte Asociația ECOTIC), Tanczos Barna (Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor), consilieri PNRR (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor), Dragoș Călugăru (Director general ECOTIC) și reprezentați ai APL-urilor și ADI-urilor din țară.

PROIECTE EDUCAȚIONALE

Școala Ecoterrienilor – proiect dedicat învățământului primar și gimnazial

 

“Școala Ecoterrienilor” este o campanie de conștientizare și colectare a deșeurilor de echipamentele electrice și electronice (DEEE) și a deșeurilor de baterii și acumulatori (DBA), dedicată școlilor din România. Campania se desfășoară pe toată perioada anului școlar.

În ediția 2021-2022 a Școlii Ecoterrienilor s-au înscris peste 250 de școli, peste  90 000 de elevi informați asupra colectării separate și protecției mediului.

Profesorii au fost susținuți să întreprindă cu elevii activități de protecția mediului și au primit materiale informative în baza cărora să susțină lecțiile.

S-au realizat 22 de lecții video pentru elevi.

Și cei mici fac fapte mari – proiect de informare și colectare DBA, dedicat grădinițelor

 

“Și cei mici fac fapte mari” este un proiect marca ECOTIC BAT adresat grădinițelor cu scop educațional în ceea ce privește deșeurile de baterii și acumulatori.

În 2022 s-au înregistrat 365 de grădinițe înscrise, reușind să colecteze peste 15 tone DBA.

In anul 2022 s-au implinit 10 de derulare a proiectului “Si cei mici fac fapte mari!”, proiect ce se adreseaza gradinitelor de stat si private din Romania. Scopul proiectului este acela de a educa prescolarii in spiritul colectarii separate a bateriilor si acumulatori prin actiuni de constientizare demarate in baza materialelor puse la dispozitie de Ecotic BAT.
Toate cele 365 gradinite participante au dat dovada de implicare colectand peste 15 to de baterii si acumulatori, o cantitate impresionanta ce a ajuns pe un flux corect de reciclare si valorificare. Cu ajutorul cadrelor didactice, al copiilor si parintilor implicati putem indruma pe o cale sustenabila comportamentul populatiei legat de colectarea separata si reciclarea deseurilor, prilej cu care dorim sa le multumim.

Georgiana Ene

Responsabil proces colectare

Expoziția mobilă a deșeurilor electrice – Caravana ECOTIC – a putut fi vizitată în 2022 în peste 30 de locații din România. Peste 3000 de persoane i-au trecut pragul și au înțeles importanța reciclării deșeurilor electrice, de baterii și a becurilor și neoanelor.

CARAVANA ECOTIC

Stația de Reciclare 

 

„Stația de Reciclare” este o campanie națională de informare a populației și colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) care se adresează publicului larg, din mediurile rural și urban. Mijlocul principal de comunicare al campaniei îl reprezintă Caravana ECOTIC.

În 2022, Stația de Reciclare a avut un traseu mult așteptat, prin multe localități din țară, unde localnicii au vizitat Caravana și au predat spre reciclare deșeurile electrice.

CAMPANII CU PRODUCATORII ȘI PARTENERII

În 2022, ECOTIC a dezvoltat 9 campanii împreună cu producătorii și partenerii săi. Printre aceștia se numără: DEDEMAN, CORA, EGGER, JW Marriott, DB Schenker, Axway, Tennecco, Brico Depot și JYSK.

Toate campaniile au avut două componente: prima componentă este de informare a angajaților asupra colectării separate și cea de-a doua este componenta de colectare.

În aceste campanii s-au colectat deșeuri de echipamente electrice și deșeuri de baterii și acumulatori.

EGGER

Campania JYSK dedicată publicului larg

 

Împreună cu JYSK am dezvoltat o campanie de conștientizare a publicului larg în ceea ce privește colectarea separată în vederea reciclării a deșeurilor de baterii, becuri, neoane și electronice mici.

Toate cele 134 magazine JYSK sunt echipate cu recipiente dedicate colectării separate a bateriilor, becurilor și electronicelor mici stricate. De asemenea, clienții au primit la casa de marcat mini recipiente GRATUITE destinate colectării separate de baterii portabile la domiciliu.

Campania Brico Depot dedicată publicului larg

În 2022, ECOTIC împreună cu Brico Depot a dezvoltat campania de încurajare a populație să predea spre reciclare becurile vechi, în cele 35 de magazine Brico Depot amplasate la nivel național.

JYSK este un exemplu demn de urmat de implicare în inițiative de conștientizare a unui comportament responsabil față de mediu și implicit față de resurse. Împreună cu Raluca am identificat mesajele și cele mai eficiente metode de comunicare pentru a le transmite. Mulțumim pentru parteneriat, împreună facem pași importanți pentru un mediu curat!

Ema Cumpătă

Coordonator Comunicare ECOTIC

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A RECICLĂRII DEȘEURILOR ELECTRICE

Cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, ECOTIC a dezvoltat o serie de activități menite să promoveze importanța reciclării DEEE și colectarea efectivă a acestora.

Vlog de la Fabrica de Reciclare GreenWEEE Buzău – Mariciu

Mariciu a prezentat urmăritorilor lui care este procesul de reciclare al DEEE și a subliniat importanța colectării separate a acestora.

Campanii locale de colectare

Cu ocazia acestei zile, am organizat 7 campanii locale de colectare în Buftea, Motru, Cluj Napoca, Giurgiu, Rădăuți și Aninoasa, colectând peste 5 tone de deșeuri electrice.

Press Trip 

 

Pentru o mai bună informare a populației asupra colectării separate a DEEE, ECOTIC a organizat pe 12 octombrie un press trip la fabrica GreenWEEE din Buzău, pentru jurnaliștii interesați de domeniul reciclării.

Aceștia au putut vedea care este procesul de reciclare, ce anume echipamente se reciclează și care sunt beneficiile reciclării, urmând ca apoi să promoveze informațiile aflate la fabrică, către publicul larg.

GALA PREMIILOR PENTRU UN MEDIU CURAT

De 13 ani, Gala Premiilor pentru un Mediu Curat identifică și promovează personalități, proiecte și inițiative dedicate protecției mediului. În tot acest timp peste 640 de proiecte au fost înscrise în competiție de către instituții publice, de învățământ, companii și ONG-uri.

În anul 2022 categoriile au fost:

  • PROIECTE DE MEDIU (3 câștigători)
  • PERSONALITATEA DE MEDIU A ANULUI (1 câștigător)
  • PREMIUL SPECIAL dedicat JURNALIȘTILOR (1 câștigător)
  • PREMIUL SPECIAL dedicat INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT (1 câștigător)

Pe data de 12 decembrie, în cadrul evenimentului Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat, ECOTIC a decernat câștigătorii Ediției a XIV-a:

PROIECTE DE MEDIU

1. EDUboost dezvoltat de Asociația pentru educație digitală Bigger Picture

2. Eco Frequencies: Binaural Therapy dezvoltat de Asociația MACAIA (PLASTIC Art Performance Collective)

3. Aplicația mobilă bonapp.eco

PERSONALITATEA DE MEDIU A ANULUI

Allen Coliban – Primarul Municipiului Brașov

PREMIUL SPECIAL DEDICAT JURNALIȘTILOR

Alina–Elena Vasiliu – redactor Ziarul Financiar

PREMIUL SPECIAL DEDICAT INSISTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Școala Gimnazială nr.11, Buzău

Mai multe detalii pe

RAPOARTELE ANUALE DE ACTIVITATE

Ne dorim transparență și instrumente prin care să împărtășim mai ușor din experiența noastră. Avem peste 16 ani de activitate, de creștere și maturizare, ilustrați în rapoartele anuale ECOTIC.