Ziua Împăduririi 2018

de | apr. 27, 2018 | Stiri

În Pădurea Cernica, peste 200 de voluntari au răspuns invitației ECOTIC

 Pe 13 aprilie 2018, în Ocolul Silvic Brănești, Pădurea Cernica, a fost forfotă mare. Peste 200 de oameni – voluntari din cadrul companiilor care au răspuns invitației Organizației ECOTIC – au plantat 0,6 hectare cu aproximativ 4000 de puieți.

 Ziua Împăduririi este o acțiune de tradiție a Organizației ECOTIC, ajunsă la cea de-a șasea ediție. În fiecare an, echipa ECOTIC, ajutată de voluntari din cadrul mai multor companii, dedică o zi muncii în aer liber și în folosul unui ocol silvic. În acest an, echipa de împădurire s-a deplasat în Pădurea Cernica, Ocolul Silvic Brănești, 235 de oameni plantând aproximativ 4000 de puieți de păr pădureț, stejar, frasin și sanger.

Mulțumim tuturor voluntarilor din cadrul Assa Abloy, Elkotech, Grundfos, IBM Romania, Intrarom, Oracle, Toyota Romania, Ager, Hydra, Ista Romania, Printec, Coca Cola, Havi Logistic, AHI Carrier, pentru hărnicia și responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru un mediu curat! 

Acțiunea de împădurire a fost realizată cu sprijinul Ocolului Silvic Brănești și Coca-Cola.