Ecotic

POVESTILE ECOTERRIENILOR – POVESTEA 17

Marea schimbare

Și totuși, cum de se întorsese Șase? Prin ce miracol reapăruse micul explorator verde?

După șocul reîntâlnirii, Ecoterrianul Șase le povestise prietenilor lui tot ce știa.

Nu își amintea foarte bine nici unde fusese, nici cât stătuse. Știa doar că îi fusese bine, că era odihnit și că, la un moment dat, simțise că prietenii lui îl cheamă. Fusese absorbit de un curent parfumat, care îl adusese până în poiana din Pădurea de Început.

”Bine, bine, dar de ce acum?” insistă, nedumerit, Unu.

Șase dădu din umeri. Habar nu avea. Era însă foarte mulțumit că, la întoarcere, găsise nu șase, ci treisprezece prieteni de joacă! El, unul, abia aștepta să înceapă un joc de v-ați ascunselea prin pădure, sau ceva nou, poate? Nu mai avea răbdare. Aștepta mai ales să se joace cu fetița cu ochi vii care se uita lung la el – Tania zisese că o cheamă. Avea spiritul unui explorator și lui Șase îi plăcea nemaipomenit de mult acest lucru!

Mai trecu un ceas până când Șapte îl puse la curent pe Șase cu tot ceea ce se întâmplase de când dispăruse. Oooo, ce mult timp trecuse!…

”Îmi pare rău că am pierdut atâția ani departe de voi, însă pare-se că m-am întors numai bine” chicoti Șase. ”Acum avem șase prieteni copii… deși, Moș Har, tu arăți un pic diferit. Nu am mai văzut copil ca tine!” se minună proaspăt sositul Ecoterrian.

– Eu sunt un copil ceva mai mare, zâmbi bunicul. Dar abia aștept să ne jucăm!

Știm deja că și copiilor, și Ecoterrienilor le plăcea grozav de mult să se joace. Așa că, odată startul dat, grupul pestriț de oameni și spiriduși o porni hai-hui prin pădure, chiuind și bucurându-se de umbra deasă și labirintul de vegetație. E lucru clar – pădurea e cel mai minunat loc de joacă!

Pe măsură ce timpul trecea, grupul se însuflețea și, fără să își dea seama, cei paisprezece prieteni se apropiară mult de marginea dinspre sat a pădurii – mult mai mult decât o făceau de obicei. Și era spre seară, când oamenii se întorceau de la muncile câmpului.

Spiridușii noștri nu s-au îngrijorat. Până la urmă, ei erau invizibili! Și era prima joacă de după revenirea lui Șase – entuziasmul era prea mare pentru a-și mai face griji.

Primul care remarcă schimbarea fu Șapte. La început, lângă pădure se strânsese o mână de oameni. Apoi, grupul de oameni se mări la zece. În curând, aproape toți sătenii se adunară la marginea pădurii, urmărind, cu ochii mari, umbrele verzi și pufoase care apăreau, când și când, de după copaci.

O schimbare profundă se petrecuse odată cu revenirea lui Șase. Iar Șapte știu, în același timp cu toți ceilalți Ecoterrieni: deveniseră vizibili pentru toți oamenii!

Era oare un lucru bun? Erau ei în pericol? Aveau oamenii să îi accepte?

Rămâne de văzut…