POVESTILE ECOTERRIENILOR – POVESTEA 12

de | mai 21, 2020 | Articole, Stiri

Istoria se schimbă: o mare surpriză!

Ziua în care Tania a umblat prin sat și a vorbit, șușotit, cu toți copiii pe care ea îi considera demni de a purta numele Ecoterrienilor rămâne o zi misterioasă. Sincer, nici noi nu știm ce le-a zis, cum i-a convins să devină, rând pe rând, agenți cu nume și număr secret. Probabil că ”secret” fusese cuvântul-cheie. Ce copil nu ar vrea să aibă o identitate secretă, să trăiască o aventură, să facă lucruri excepționale??

Cert este că, la finalul zilei, Tania Șase tropăia pe ulița principală a satului, însoțită de Andu Unu, Beti Doi, Cris Trei, Dan Patru, Eleni Cinci și… atât. Pe Șapte încă nu îl găsise, după cum bine știți. Cei șase copii străluceau. Și, pentru ochii cunoscători ai bunicului, direcția lor era destul de clară: mergeau hotărât spre Pădurea de Început.

Credem că e bine să vă avertizăm în legatură cu un lucru: Tania încă nu le zisese copiilor că Ecoterrienii erau ființe reale, pe care ea chiar îi putea vedea. Fusese sinceră în rest, le zisese că grupul lor era unul important, pentru că vor merge în pădure să descopere un neam de spiriduși și să se împrietenească cu ei. Le zisese chiar și că îi cheamă Ecoterrieni și că sunt verzi și pufoși. Însă pentru copii, totul era doar un scenariu perfect, o istorie incitantă care le dădea voie – ba chiar dreptul! – de a ieși din sat și a se aventura în pădure.

Așa că, bucuroși și complet netemători, cei șase prieteni intrară în pădure.

”Ia te uită…” simți Șapte imediat schimbarea, când copiii pășiră între copaci. ”Tania e plină de surprize!” Și, încântat și parcă mai săltăreț decât îi permitea vârsta, Șapte se opri din studiul unui copac și îi chemă imediat la el pe restul Ecoterrienilor.

Sosiră cu toții, încântați nevoie mare – dar și un pic emoționați – de ceea ce simțiseră deja: de data asta, nu venise un singur copil. Ce să facă? Cum să se poarte? Se uitau cu toții la Șapte, care sigur știa ce e de făcut.

”Nu vă faceți griji, în afară de Tania nu ne poate vedea nimeni. Așa că hai la joacă!” decretă Șapte. Și, cu un chiot fericit, Ecoterrienii dădură zor spre marginea pădurii.

Tania, Cris, Dan și restul copiilor deja își luaseră misiunea foarte în serios. Tania le arăta secretele naturii și îi învăța de zor cum în fiecare copac, în umbra fiecărei frunze, se poate ascunde un spiriduș verde. Și că trebuia să caute atent și să aibă mare grijă de pădure!

– Cris, trebuie să te uiți cu drag la plante și la copaci – atunci îți vei activa puterile magice și îi vei descoperi pe Ecoterrieni! îl dădăcea ea pe Cris Trei.

– Eleni, printre frunzele copacilor se vede cerul! Sus ochii și urmărește norii, poate dai pe-acolo de un spiriduș! o încuraja Tania pe Eleni Cinci.

Și tot scotocind și antrenându-și atenția prin desișul pădurii, Tania aproape că uitase de prietenii ei verzi. Așa că, în momentul în care șase fețe rotunde, pufoase și suuuper-zâmbitoare îi apărură brusc în față, Tania izbucni cu bucurie:

– I-am găsit!! I-am găsit!! țopăia ea fericită.

Când se întoarse spre copii, Tania văzu cinci perechi de ochi siderate. Fiecare copil înmărmurise în poziția în care era. Andu, cu niște ghindă în mâini, Beti întinsă după niște gâze, Cris tolănit pe frunze, iar Dan și Eleni cu nasul în niște minunați clopoței.

Tania își plimbă lent privirea de la copii la Ecoterrieni, și apoi înapoi. Și adevărul o găsi complet nepregătită: cu toții îi vedeau pe spiriduși!