Tania are un plan
Am lăsat-o pe Tania data trecută în drumul ei spre casă, în timp ce în căpșorul ei se derulau o mulțime de gânduri. Dincolo de emoția și încântarea de a descoperi ceva așa de nemaipomenit în pădure, Tania se gândea la următorul lucru: să zică sau să nu zică? Adică… să țină pentru ea secretul Ecoterrienilor sau să mai zică cuiva??
Greu de decis. Și în plus, cine ar crede-o? Poate doar alți copii?….
Și de la acest gând, în mintea fetiței se înșirui, ca prin minune, un întreg plan. Ei i se părea măreț, superb, demn de oamenii mari! Pe scurt, Tania voia să aducă în gașca Ecoterrienilor mai mulți copii.
Adică dacă ea era Șase, nu putea ea să găsească un copil Unu, sau o fetiță Doi? Și cu aceste gânduri, draga noastră Tania, devenită de curând Șase, adormi.
A doua zi, Tania se așeză comod pe băncuța de lemn din curtea casei. Era o dimineață caldă de iunie, tocmai își băuse laptele cald și mâncase turtele ei favorite. Era într-o stare foarte bună, așa că își luă bărbia în palme, își încruntă un pic sprâncenele (că doar așa făceau oamenii mari când se concentrau) și începu să se gândească:
Ia să vedem:
Unu era Ecoterrianul prietenos. El apăruse primul și era cel mai deschis dintre toți. Cine era așa la ea în sat, printre copii?…. A, gata, a găsit! Andu!
Doi era cea mai veselă și jucăușă dintre Ecoterrieni. Și în plus, era fată. Hmm…. cine oare ar fi prin sat care să îi semene? Desigur, Beti!
Încântată, Tania se așeză mai bine, o mustră un pic pe Iza, păpușa, pentru că stătea cocoșată, și își reluă planul.
Trei era cel sensibil și boem și dădea viață cu zâmbetul și privirea. Aici Tania fu un pic încurcată. Ca să fie sinceră, știa ea un băiat în sat care avea așa un zâmbet… îl chema Cris și stătea la doua case mai încolo. Doar că îi era cam rușine să se ducă la el. Știți, Tania îl plăcea, în secret, pe Cris. Dar Tania era prea hotărâtă ca să nu își ducă la capăt planul. Gata, Cris va fi Trei!
Ecoterrianul Patru era protectorul. Iar în sat nu era decât un singur copil care avea acest rol: Dan, paznicul grădinii!
Tania își frecă mânuțele fericită: planul ei mergea grozav!
Mai departe, Cinci. Ecoterrianul Cinci avea ochii albaștri si se uita mereu la cer. Și aici era destul de ușor. Eleni era fetița cu cei mai albaștri ochi din sat. I-ar sta minunat ca Eleni Cinci!
Ea, Tania, era Șase.
La Șapte… ei, aici era o problemă. Niciun copil nu era așa de bătrân și înțelept ca Ecoterrianul Șapte. Tania se încruntă de-a binelea dând de acest hop. Însa, așa cum îi stă bine unui copil, Tania se însenină imediat. Avea ea timp să îl găsească și pe Șapte. Până la el, avea de vorbit cu Andu, Beti, Cris (vaaai, cum îi bătea inima), Dan si Eleni!
Așadar, cu majoritatea planului bine pus la punct, Tania se ridică de pe băncuță și se duse în casă. Voia să se aranjeze, să își pună cea mai frumoasă rochiță (un lucru neobișnuit pentru ea, dar care probabil avea legătură cu vizita la Cris) și să se ducă să vorbească cu prietenii ei din sat. Era tare fericită – era mai mult decât o joacă nouă, era o adevărată aventură!
În tot acest timp, o pereche de ochi bătrâni și înțelepți o urmărise îndeaproape pe Tania. Din spatele draperiei, bunicul își privea nepoata cu speranță. Oare înțelesese el ceva?….
Rămâne de văzut!