Calculatoarele uzate din companii devin echipamente utile pentru școli: Intră în cercul solidarITății!

În România se generează un volum relevant de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) în cadrul căruia o pondere importantă o reprezintă echipamentele IT, respectiv computerele casate care pot fi reintroduse în economia circulară și pot astfel să salveze resurse primare importante, prevenind noi activități umane cu impact negativ asupra mediului înconjurator.

Pe lângă beneficiile ecologice,  colectarea separată și reciclarea deșeurilor electrice și electronice are și importante valențe economice și sociale ce decurg din valorificarea materiilor prime și reutilizarea unor echipamente recondiționate de către utilizatori din comunități defavorizate. Astfel, multe calculatoare, în urma recondiționării, capătă o nouă viață prin utilizarea lor de către școli, centre de plasament sau ONG-uri”, a declarat Valentin Negoița, Președinte ECOTIC.

Nevoia de echipamente IT pentru școlile din România continuă și în anul 2019, cu precădere pentru cele din mediu rural și județele din regiuni mai puțin dezvoltate . Necesarul de echipamente poate fi acoperit inclusiv din deșeurile de calculatoare cărora li se pot aplica o serie de proceduri prin care pot fi readuse la viața și refolosite.

În plus, este cunoscut deja ca beneficiile de protejare a mediului sunt mult mai mari în cazul reutilizării deșeurilor, astfel având un impact de mediu mult mai scăzut decât prin simpla lor reciclare.

În anul 2019, Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF), cu sprijinul Ecotic, își propune să colecteze o cantitate importantă de deșeuri de echipamente IT care sa conducă la recuperarea și refolosirea a peste 2500 de calculatoare pentru școlile  din zone defavorizate din România.

În anul 2018 AFF a colectat peste 120 de tone de DEEE din care a recondiționat în cadrul atelierului său de inserție socială 2163 de unități PC complete pe care le-a oferit in cea mai mare parte către 174 de școli cu 34 418 de elevi-beneficiari.” a declarat Patrick Ouriaghli, directorul general al asociației.

În vederea creșterii numărului de deșeuri de echipamente reutilizate, Ecotic si AFF organizează o campanie naționala în randul organizatiilor care caseaza echipamentele IT uzate și astfel generează DEEE, pentru a preda deșeurile de echipamente IT, în special calculatoare, către AFF pentru a fi reparate și oferite școlilor.

Campania  se adresează în principal companiilor care generează anual un numar relevant de DEEE IT, respectiv computere care sunt casate. De multe ori aceste deșeuri pot deveni o problema prin ocuparea inutilă a unor spații de depozitare, iar organizațiile de orice tip au  obligația legală de a  gestiona responsabil acest tip de deșeu. Partenerii campaniei Intră în cercul solidarITății! pot oferi opțiuni eficiente cu un impact de mediu scăzut, respectiv colectarea în vederea reutilizării și reciclării DEEE.

Companiile sau organizațiile care au predat cele mai multe deșeuri de calculatoare vor fi premiate  la finalul anului  in cadrul Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, editia a XII-a, organizata de Ecotic, în cadrul a doua categorii – IMM si companii mari, oferindu-le vizibilitate premianților pe toate canalele media ale galei menționate.

Campania Intră în cercul solidarITății! se desfașoară între 18 aprilie și 31 octombrie 2019, la nivel național, iar participanții se pot înscrie pe www.reconect.ro și www.ecotic.ro

 

Despre Ecotic

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteți un e-mail la logistica@ecotic.ro

Despre  Ateliere Fara Frontiere:

AFF este  o organizație românească nonprofit, cu misiunea de a realiza inserția socio-profesională a persoanelor vulnerabile. În cadrul atelierului reconect, unul dintre serviciile AFF este cel de colectare DEEE, cu focus pe cele IT, oferind serviciul unic de recondiționare a calculatoarelor, oferite ulterior școlilor din zone marginalizate. Pentru mai multe detalii transmiteți un e-mail la colectare@atelierefarafrontiere.ro

 

ORASE CURATE: URZICENI, 15-20 APRILIE 2019

Perioada de desfasurare:

  • 15-20 aprilie 2019

Public tinta:

  • locuitorii orasului Urziceni

Mecanism:

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din Urziceni care va preda deșeuri intre 20kg si 40kg cumulate va primi un tichet valoric de 10 lei, iar pentru deșeuri de peste 40 kg cumulate, un tichet valoric de 20 de lei. Persoanele care vor preda deșeuri de peste 5kg cumulate vor fi înscriși în mod automat la tombolă, putând câștiga premii atractive: aspirator, robot de bucătărie sau mixere.

Punctul de colectare este situat pe strada Calea București nr. 22. Tombola va fi organizată pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Urziceni pe data de 20 aprile 2019 la ora 13:00.

Regulamentul campaniei este disponibil aici.

ORASE CURATE: BORSA, 15-19 APRILIE 2019

Perioada de desfasurare:

  • 15-19 aprilie 2019

Public tinta:

  • locuitorii orasului Borsa

Mecanism:

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din Borsa care va preda deseuri de minim 5kg cumulate va primi un premiu instant.

Punctul de colectare se găsește la Serviciul de Utilități Publice Borșa – str. Lazuci nr. 5 (garajele primăriei), fiind deschis între 8:00-16:00.

Regulamentul campaniei este disponibil aici.

ORASE CURATE: FALTICENI, 15-19 APRILIE 2019

Perioada de desfasurare:

  • 15-19 aprilie 2019

Public tinta:

  • locuitorii orasului Falticeni

Mecanism:

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din Falticeni care va preda deseuri de minim 15kg cumulate va primi un premiu instant.

Punctele de colectare sunt amplasate dupa cum urmează:

– În fața Primăriei Fălticeni – str. Republicii nr. 13

– La sediul Goscom – str. 13 Decembrie nr. 25

Regulamentul campaniei este disponibil aici.

ORASE CURATE: CAMPIA TURZII, 15-19 APRILIE 2019

Perioada de desfasurare:

  • 15-19 aprilie 2019

Public tinta:

  • locuitorii orasului Canpia Turzii

Mecanism:

Astfel, în perioada campaniei, orice locuitor din Campia Turzii care va preda deseuri de minim 5kg cumulate va primi un premiu instant.

 

Punctul de colectare este situat pe str. Piata Unirii nr 16C – Platforma Târg și este deschis de luni pana vineri intre 10:00 si 16:00.

Regulamentul campaniei este disponibil aici.

Campania „Orașe Curate” își continuă drumul prin țară

Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, face noi opriri în luna aprilie: Fălticeni, Câmpia Turzii, Borșa și Urziceni.

În perioada 15 – 19 aprilie 2019, ECOTIC în parteneriat cu Primăria Câmpia Turzii și Compania de Salubritate Câmpia Turzii, Primăria Orașului Borșa și Serviciul de Utilități Publice Borșa, UAT Municipiul Fălticeni si Gascom Fălticeni și în perioada 15-20 aprilie 2019, în parteneriat cu Primăria Municipiului Urziceni și ROSAL, încurajează cetățenii din orașele Câmpia Turzii, Borșa, Fălticeni și Urziceni să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE).

Astfel, locuitorii din Câmpia Turzii și Borșa care vor preda deșeuri de minim 5kg cumulate vor primi un premiu instant. În Fălticeni, locuitorii care vor preda deșeuri de minim 15kg cumulate vor primi un premiu instant.   

Cetățenii din Urziceni care vor preda deșeuri intre 20kg si 40kg cumulate vor primi un tichet valoric de 10 lei, iar pentru deșeuri de peste 40 kg cumulate, un tichet valoric de 20 de lei. Cei care vor preda deșeuri de peste 5kg cumulate vor fi înscriși în mod automat la tombolă, putând câștiga premii atractive: aspirator, robot de bucătărie sau mixere.

Puncte de colectare

  • Câmpia Turzii – Str. Piața Unirii, nr. 16C – Platforma Târg, de luni până vineri între orele 10:00-16:00. 
  • Borșa –Serviciul de Utilități Publice Borșa – str. Lazuci nr. 5 (garajele primăriei), deschis între 8:00-16:00.
  • Fălticeni:
    •  În fața Primăriei Fălticeni – str. Republicii nr. 13
    • La sediul Goscom – str. 13 Decembrie nr. 25 
  • Urziceni – strada Calea București nr. 22. Tombola va fi organizată pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor din Urziceni pe data de 20 aprile 2019 la ora 13:00

Totodată, locuitorii orașelor Câmpia Turzii, Fălticeni și Urziceni pot beneficia de un serviciu gratuit. Astfel, ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se va face de la domiciliu, în baza unei programări prealabile la numerele de telefon:

  • Câmpia Turzii – 0264365770 (Compania de Salubritate), apelabil intre 7:00 si 15:00, pe durata campaniei.
  • Fălticeni – 0230542056 (Primărie) sau 0230541319 (Goscom – doar pe durata campaniei). Preluarea deșeurilor se va face vineri, 19.04.2019
  • Urziceni – 0243250202 sau 0786 429 649

România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației.

„Încercăm să aducem conceptul de colectare separată a deșeurilor reciclabile cât mai aproape de cetățeni. Prin intermediul acestor campanii încurajăm locuitorii să predea în mod selectiv deșeurile care pot fi reciclate ( hârtie/carton, mase plastice/PET , sticla, metal si echipamente electrice si electronice) și, implicit, să protejeze mediul înconjurător” declară dl. Sava Constantin , primarul municipiului Urziceni.

„Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC a informat și continuă să informeze locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE, punând la dispoziție puncte de colectare specializate.

În 2017 și 2018, ECOTIC a desfășurat peste 35 de campanii care au informat peste 400.000 de persoane.